BOBLÉȚ, -EÁȚĂ, bobleți, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău. – Cf. bobletic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a bobléț (bobleáță), adj. – Prost, netot, tont. – Var. boblete, bobletic. Creație expresivă (cf. Iordan, BF, II, 183). Etimologia propusă de Körting 1173, din lat. *balbaticus, este „fantastică” (Densusianu, Rom., XXXIII, 275). Nu este mai puțin nici cea a lui Pascu, Suf., 70 (calabr. babbu „prost”). Bogrea, Dacor., II, 652, nu pare să fi venit cu o soluție mai bună, cînd se referă la lat. apoplecticus. În sfîrșit, Densusianu, GS, IV, 152, pleacă de la un sl. *vablec, der. de la o rădăcină vab- „a înșela”, și atestat numai în forma vabec. În realitate este o formă reduplicată a rădăcinii expresive ble-, cf. bleau.Sursa: Dicționarul etimologic român
BOBLÉȚ, -EÁȚĂ, bobleți, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău.Sursa: Dicționarul limbii române moderne bobleț, -eață, bobleți, -ețe adj. (pop.) prost, tembelSursa: Dicționar de argou al limbii române bobléț (reg.) (bo-bleț) adj. m., pl. bobléți; f. bobleáță, pl. bobléțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bobleț (bobletic) m. și a. greoiu, grosolan: ursul e trândav și bobletic. [Origină necunoscută]. ║ m. Zool. V. obleț.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BOBLÉȚ, -EÁȚĂ, bobleți, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău. – Cf. b o b 1 e t i c.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)