Am găsit 96 de definiții pentru cuvantul/cuvintele bob:

BOB1, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



BOB2, boburi, s. n. Sanie cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB1 Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu două cabluri, fiind folosită mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu această sanie; bobslei. [Pl. -buri. / cf. engl., fr. bobsleigh].
Sursa: Dicționar de neologisme

BOB2 s. n. elevator cu turn pentru ridicarea unor materiale de construcție la înălțimea schelelor. (< engl. bob)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB1 s. n. 1. sanie de metal foarte joasă și îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în față cu două patine mobile, condusă cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu această sanie; bobslei. (< engl., fr. bob/sleigh/)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB2 s.n. Elevator cu turn pentru ridicarea betonului și a altor materiale la înălțimea schelelor. [Pl. -buri. / < engl. bob].
Sursa: Dicționar de neologisme

bob (-oábe), s. n.1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s. f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s. f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s. n. (bulgăre); bobică, s. f. (oală, vas rotund); bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s. m. (Trans., coacăz); bobitoare, s. f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s. f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s. m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BOB, Ioan (1739-1830, n. sat Orman, jud. Cluj),episcop unit din Transilvania. Reprezentant al românilor în Dieta Transilvaniei din 1790-1791. Împreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, a patronat al doilea Supplex Libellus Valachorum, din 1792, afirmînd postulatele națiunii române. Autor al unui dicționar româno-latino-maghiar.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu tulpina înaltă de 80-120 cm, fistuloasă, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze și fructe păstăi mari, pieloase (Vicia faba); originară din Asia, este cultivată pentru nutreț. 2. S. n. Fructul bobului (1) și mai ales sămînța lui comestibilă (scoasă din păstaie). ♦ P. analog. Fruct sau sămînță a unor plante, mai ales a cerealelor; grăunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghicește viitorul. ♦ Expr. A da în bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; fir (de nisip), strop (de apă).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu fructele păstăi mari și cu semințele ovale, turtite (Vicia faba). ♦ Fructele acestei plante și (în special) sămânța ei. – Slav (v. sl. bobŭ).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB2, (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Sămânță unor plante (scoasă din păstaie, din cocean, din spic etc.); grăunte. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu răbdare. Din bob în bob = amănunțit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a căror așezare cei superstițioși cred că se poate ghici viitorul. ◊ Loc. adv. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da în bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; cantitate mică dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de mărgăritar. – Din bob1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB3, boburi, s. n. Sanie joasă dirijată cu ajutorul unui volan sau a două cabluri, folosită la deplasări pe drumuri în pantă; sportul practicat cu acest fel de sanie. – Fr. bob[sleigh] (<engl.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB4, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bob1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob2 (sămânță pentru ghicit) s. m., pl. bobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob3 (sămânță) s. n., pl. boábe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob4 (sanie, instalație de ridicat) s. n., pl. bóburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob n. și m. 1. (pl. boabe), globuleț mai mic decât o boabă: bob de grâu, de mărgăritar; 2. nume colectiv pentru toate grăunțele: orzul a legat bob mult; 3. plantă alimentară ale cării flori albe și roșiatice sunt pătate cu negru (Vicia faba); bob-de-țarină, plantă leguminoasă cu fructe oblonge, cu semințe cenușii (Latirus platyphyllos); 4. (pl. bobi), boabe de porumb sau de fasole; a da cu bobii, a prevesti viitorul după pozițiunea și combinarea a 41 de bobi; fig. a nemeri; bob numărat, tocmai pe tocmai. ║ adv. nimic: nu zice bob [Slav. BOBŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Bob (loan) m. episcop al Românilor uniți din Transilvania, autorul primului Dicționar român poliglot (1739-1830). ║ (Vasile Fabian), nepotul celui precedent, poet satiric ardelean (1795-1836).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BOB1, (1) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. [Pl. și: (1, m.) bobi] – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB2, boburi, s. n. Sanie sportivă de metal, cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sport practicat cu acest fel de sanie; bobsleigh. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB1, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB2, boburi, s. n. Sanie cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB1 Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu două cabluri, fiind folosită mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu această sanie; bobslei. [Pl. -buri. / cf. engl., fr. bobsleigh].
Sursa: Dicționar de neologisme

BOB2 s. n. elevator cu turn pentru ridicarea unor materiale de construcție la înălțimea schelelor. (< engl. bob)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB1 s. n. 1. sanie de metal foarte joasă și îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în față cu două patine mobile, condusă cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu această sanie; bobslei. (< engl., fr. bob/sleigh/)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB2 s.n. Elevator cu turn pentru ridicarea betonului și a altor materiale la înălțimea schelelor. [Pl. -buri. / < engl. bob].
Sursa: Dicționar de neologisme

bob (-oábe), s. n.1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s. f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s. f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s. n. (bulgăre); bobică, s. f. (oală, vas rotund); bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s. m. (Trans., coacăz); bobitoare, s. f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s. f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s. m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BOB, Ioan (1739-1830, n. sat Orman, jud. Cluj),episcop unit din Transilvania. Reprezentant al românilor în Dieta Transilvaniei din 1790-1791. Împreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, a patronat al doilea Supplex Libellus Valachorum, din 1792, afirmînd postulatele națiunii române. Autor al unui dicționar româno-latino-maghiar.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu tulpina înaltă de 80-120 cm, fistuloasă, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze și fructe păstăi mari, pieloase (Vicia faba); originară din Asia, este cultivată pentru nutreț. 2. S. n. Fructul bobului (1) și mai ales sămînța lui comestibilă (scoasă din păstaie). ♦ P. analog. Fruct sau sămînță a unor plante, mai ales a cerealelor; grăunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghicește viitorul. ♦ Expr. A da în bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; fir (de nisip), strop (de apă).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu fructele păstăi mari și cu semințele ovale, turtite (Vicia faba). ♦ Fructele acestei plante și (în special) sămânța ei. – Slav (v. sl. bobŭ).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB2, (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Sămânță unor plante (scoasă din păstaie, din cocean, din spic etc.); grăunte. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu răbdare. Din bob în bob = amănunțit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a căror așezare cei superstițioși cred că se poate ghici viitorul. ◊ Loc. adv. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da în bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; cantitate mică dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de mărgăritar. – Din bob1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB3, boburi, s. n. Sanie joasă dirijată cu ajutorul unui volan sau a două cabluri, folosită la deplasări pe drumuri în pantă; sportul practicat cu acest fel de sanie. – Fr. bob[sleigh] (<engl.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB4, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bob1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob2 (sămânță pentru ghicit) s. m., pl. bobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob3 (sămânță) s. n., pl. boábe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob4 (sanie, instalație de ridicat) s. n., pl. bóburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob n. și m. 1. (pl. boabe), globuleț mai mic decât o boabă: bob de grâu, de mărgăritar; 2. nume colectiv pentru toate grăunțele: orzul a legat bob mult; 3. plantă alimentară ale cării flori albe și roșiatice sunt pătate cu negru (Vicia faba); bob-de-țarină, plantă leguminoasă cu fructe oblonge, cu semințe cenușii (Latirus platyphyllos); 4. (pl. bobi), boabe de porumb sau de fasole; a da cu bobii, a prevesti viitorul după pozițiunea și combinarea a 41 de bobi; fig. a nemeri; bob numărat, tocmai pe tocmai. ║ adv. nimic: nu zice bob [Slav. BOBŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Bob (loan) m. episcop al Românilor uniți din Transilvania, autorul primului Dicționar român poliglot (1739-1830). ║ (Vasile Fabian), nepotul celui precedent, poet satiric ardelean (1795-1836).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BOB1, (1) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. [Pl. și: (1, m.) bobi] – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB2, boburi, s. n. Sanie sportivă de metal, cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sport practicat cu acest fel de sanie; bobsleigh. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB1, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB2, boburi, s. n. Sanie cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB1 Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu două cabluri, fiind folosită mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu această sanie; bobslei. [Pl. -buri. / cf. engl., fr. bobsleigh].
Sursa: Dicționar de neologisme

BOB2 s. n. elevator cu turn pentru ridicarea unor materiale de construcție la înălțimea schelelor. (< engl. bob)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB1 s. n. 1. sanie de metal foarte joasă și îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în față cu două patine mobile, condusă cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu această sanie; bobslei. (< engl., fr. bob/sleigh/)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB2 s.n. Elevator cu turn pentru ridicarea betonului și a altor materiale la înălțimea schelelor. [Pl. -buri. / < engl. bob].
Sursa: Dicționar de neologisme

bob (-oábe), s. n.1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s. f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s. f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s. n. (bulgăre); bobică, s. f. (oală, vas rotund); bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s. m. (Trans., coacăz); bobitoare, s. f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s. f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s. m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BOB, Ioan (1739-1830, n. sat Orman, jud. Cluj),episcop unit din Transilvania. Reprezentant al românilor în Dieta Transilvaniei din 1790-1791. Împreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, a patronat al doilea Supplex Libellus Valachorum, din 1792, afirmînd postulatele națiunii române. Autor al unui dicționar româno-latino-maghiar.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu tulpina înaltă de 80-120 cm, fistuloasă, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze și fructe păstăi mari, pieloase (Vicia faba); originară din Asia, este cultivată pentru nutreț. 2. S. n. Fructul bobului (1) și mai ales sămînța lui comestibilă (scoasă din păstaie). ♦ P. analog. Fruct sau sămînță a unor plante, mai ales a cerealelor; grăunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghicește viitorul. ♦ Expr. A da în bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; fir (de nisip), strop (de apă).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu fructele păstăi mari și cu semințele ovale, turtite (Vicia faba). ♦ Fructele acestei plante și (în special) sămânța ei. – Slav (v. sl. bobŭ).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB2, (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Sămânță unor plante (scoasă din păstaie, din cocean, din spic etc.); grăunte. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu răbdare. Din bob în bob = amănunțit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a căror așezare cei superstițioși cred că se poate ghici viitorul. ◊ Loc. adv. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da în bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; cantitate mică dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de mărgăritar. – Din bob1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB3, boburi, s. n. Sanie joasă dirijată cu ajutorul unui volan sau a două cabluri, folosită la deplasări pe drumuri în pantă; sportul practicat cu acest fel de sanie. – Fr. bob[sleigh] (<engl.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB4, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bob1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob2 (sămânță pentru ghicit) s. m., pl. bobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob3 (sămânță) s. n., pl. boábe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob4 (sanie, instalație de ridicat) s. n., pl. bóburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob n. și m. 1. (pl. boabe), globuleț mai mic decât o boabă: bob de grâu, de mărgăritar; 2. nume colectiv pentru toate grăunțele: orzul a legat bob mult; 3. plantă alimentară ale cării flori albe și roșiatice sunt pătate cu negru (Vicia faba); bob-de-țarină, plantă leguminoasă cu fructe oblonge, cu semințe cenușii (Latirus platyphyllos); 4. (pl. bobi), boabe de porumb sau de fasole; a da cu bobii, a prevesti viitorul după pozițiunea și combinarea a 41 de bobi; fig. a nemeri; bob numărat, tocmai pe tocmai. ║ adv. nimic: nu zice bob [Slav. BOBŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Bob (loan) m. episcop al Românilor uniți din Transilvania, autorul primului Dicționar român poliglot (1739-1830). ║ (Vasile Fabian), nepotul celui precedent, poet satiric ardelean (1795-1836).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BOB1, (1) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. [Pl. și: (1, m.) bobi] – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB2, boburi, s. n. Sanie sportivă de metal, cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sport practicat cu acest fel de sanie; bobsleigh. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB1, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB2, boburi, s. n. Sanie cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BOB1 Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu două cabluri, fiind folosită mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu această sanie; bobslei. [Pl. -buri. / cf. engl., fr. bobsleigh].
Sursa: Dicționar de neologisme

BOB2 s. n. elevator cu turn pentru ridicarea unor materiale de construcție la înălțimea schelelor. (< engl. bob)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB1 s. n. 1. sanie de metal foarte joasă și îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în față cu două patine mobile, condusă cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu această sanie; bobslei. (< engl., fr. bob/sleigh/)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BOB2 s.n. Elevator cu turn pentru ridicarea betonului și a altor materiale la înălțimea schelelor. [Pl. -buri. / < engl. bob].
Sursa: Dicționar de neologisme

bob (-oábe), s. n.1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s. f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s. f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s. n. (bulgăre); bobică, s. f. (oală, vas rotund); bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s. m. (Trans., coacăz); bobitoare, s. f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s. f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s. m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BOB, Ioan (1739-1830, n. sat Orman, jud. Cluj),episcop unit din Transilvania. Reprezentant al românilor în Dieta Transilvaniei din 1790-1791. Împreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, a patronat al doilea Supplex Libellus Valachorum, din 1792, afirmînd postulatele națiunii române. Autor al unui dicționar româno-latino-maghiar.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu tulpina înaltă de 80-120 cm, fistuloasă, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze și fructe păstăi mari, pieloase (Vicia faba); originară din Asia, este cultivată pentru nutreț. 2. S. n. Fructul bobului (1) și mai ales sămînța lui comestibilă (scoasă din păstaie). ♦ P. analog. Fruct sau sămînță a unor plante, mai ales a cerealelor; grăunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghicește viitorul. ♦ Expr. A da în bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; fir (de nisip), strop (de apă).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BOB1 s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu fructele păstăi mari și cu semințele ovale, turtite (Vicia faba). ♦ Fructele acestei plante și (în special) sămânța ei. – Slav (v. sl. bobŭ).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB2, (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Sămânță unor plante (scoasă din păstaie, din cocean, din spic etc.); grăunte. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu răbdare. Din bob în bob = amănunțit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a căror așezare cei superstițioși cred că se poate ghici viitorul. ◊ Loc. adv. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da în bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; cantitate mică dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de mărgăritar. – Din bob1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB3, boburi, s. n. Sanie joasă dirijată cu ajutorul unui volan sau a două cabluri, folosită la deplasări pe drumuri în pantă; sportul practicat cu acest fel de sanie. – Fr. bob[sleigh] (<engl.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BOB4, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.
Sursa: Dicționaru limbii românești

bob1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob2 (sămânță pentru ghicit) s. m., pl. bobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob3 (sămânță) s. n., pl. boábe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob4 (sanie, instalație de ridicat) s. n., pl. bóburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

bob n. și m. 1. (pl. boabe), globuleț mai mic decât o boabă: bob de grâu, de mărgăritar; 2. nume colectiv pentru toate grăunțele: orzul a legat bob mult; 3. plantă alimentară ale cării flori albe și roșiatice sunt pătate cu negru (Vicia faba); bob-de-țarină, plantă leguminoasă cu fructe oblonge, cu semințe cenușii (Latirus platyphyllos); 4. (pl. bobi), boabe de porumb sau de fasole; a da cu bobii, a prevesti viitorul după pozițiunea și combinarea a 41 de bobi; fig. a nemeri; bob numărat, tocmai pe tocmai. ║ adv. nimic: nu zice bob [Slav. BOBŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Bob (loan) m. episcop al Românilor uniți din Transilvania, autorul primului Dicționar român poliglot (1739-1830). ║ (Vasile Fabian), nepotul celui precedent, poet satiric ardelean (1795-1836).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BOB1, (1) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. [Pl. și: (1, m.) bobi] – Din sl. bobŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB2, boburi, s. n. Sanie sportivă de metal, cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sport practicat cu acest fel de sanie; bobsleigh. – Din engl., fr. bob[sleigh].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOB3, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)