BLÉNDĂ s. f. 1. Rocă lucioasă, de culoare gălbuie, brună sau neagră, reprezentând sulfura naturală de zinc. 2. (Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din germ. Blende, fr. blende.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BLÉNDĂ s.f. 1. Sulfură naturală de zinc. 2. (Fot.) Deschidere a obiectivului; diafragmă. [Pl. -de. / < germ. Blende].
Sursa: Dicționar de neologisme
BLÉNDĂ s. f. 1. sulfură naturală de zinc; sfalerit. 2. (fot.) diafragmă. 3. (cinem.) panou metalizat pentru reflectarea luminii în locul dorit din cadru. (< germ. Blende, fr. blende)Sursa: Marele dicționar de neologisme BLÉNDĂ s. f. Minereu care conține sulfură de zinc. – Germ. Blende (fr. blende).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *bléndă f., pl. e (fr. blende, germ. blende). Min. O peatră care seamănă cu diamantu și care e o sulfură de zinc (SZn).Sursa: Dicționaru limbii românești bléndă (rocă, element foto) s. f., g.-d. art. bléndei; pl. bléndeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită blendă f. zinc sulfuros.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BLÉNDĂ, blende, s. f. 1. Sulfură naturală de zinc de culoare gălbuie, principal minereu de zinc. 2. (Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din germ. Blende, fr. blende.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)