Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele binefacere:

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine1 + facere (după lat. benefacere).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*binefácere f. (după lat. beneficentia și fr. bienfaisance). Bine, ajutor, îndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie să fie virtutea bogatuluĭ. Fig. Folos: binefacerile păciĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

binefácere s. f., g-.d. art. binefácerii; pl. binefáceri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

binefacere f. 1. binele sau serviciul făcut cuiva; 2. deprinderea de a face bine: binefacerea trebue să fie virtutea bogatului; societate de binefacere, menită a veni într´ajutor săracilor; 3. fig. foloase: binefacerile păcii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

binefacere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul bineface