BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are două soții, respectiv doi soți; (persoană) culpabilă de a fi contractat două căsătorii paralele. – Din fr. bigame, lat. bigamus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BIGÁM, -Ă adj., s. m. f. (cel) vinovat de bigamie. (< fr. bigame, lat. bigamus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BIGÁM, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se găsește în situația de bigamie. [< fr. bigame, cf. lat. bis – de două ori, gr. gamos – căsătorie].
Sursa: Dicționar de neologisme
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se căsătorește a doua oară fără ca în prealabil să fie desfăcută legal prima căsătorie. – Fr. bigame (lat. lit. bigamus).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *bigám, -ă adj. și s. (fr. bigame, d. lat. bigamus [d. bis, de doŭă orĭ și vgr. gámos, căsătorie] și digamus, d. vgr. digamos [d. dis de doŭă orĭ și gámos]). Jur. Care se însoară a doŭa oară fără să fi stricat căsătoria dintîĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigámeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bigam a. și m. care e însurat cu două femei în acelaș timp.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)