BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. - Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Bici + suf. -ui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a biciuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biciuiéște / bíciuie, imperf. 3 sg. biciuiá; conj. prez. 3 să biciuiáscă / să bíciuie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. (Adesea fig.) A lovi cu ceva subțire ca biciul, producând usturime. Ierburile îl biciuiau (GÎRLEANU). 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. – Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Din bici.Sursa: Dicționarul limbii române moderne biciuì v. 1. a da lovituri de biciu, a bate cu biciul; 2. fig. a mustra cu asprime.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără milă. [Prez. ind. și: bíciui] – Bici + suf. -ui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. - Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Bici + suf. -ui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a biciuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biciuiéște / bíciuie, imperf. 3 sg. biciuiá; conj. prez. 3 să biciuiáscă / să bíciuie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. (Adesea fig.) A lovi cu ceva subțire ca biciul, producând usturime. Ierburile îl biciuiau (GÎRLEANU). 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. – Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Din bici.Sursa: Dicționarul limbii române moderne biciuì v. 1. a da lovituri de biciu, a bate cu biciul; 2. fig. a mustra cu asprime.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără milă. [Prez. ind. și: bíciui] – Bici + suf. -ui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)