BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi de ținut cărți. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Nume dat unei serii de cărți care prezintă caractere comune și sunt publicate de aceeași editură. – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BIBLIOTÉCĂ s. f. 1. colecție de cărți, manuscrise, publicații periodice etc., aranjate și clasate într-o anumită ordine; instituție, local care o adăpostește. ◊ mobilă, raft, dulap pentru păstrarea cărților. 2. nume dat unor colecții de tipărituri, identice ca aspect, care tratează teme dintr-un domeniu oarecare. 3. colecție de programe într-o unitate de informatică. (< fr. bibliotèque, lat. bibliotheca)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BIBLIOTÉCĂ s.f. 1. Colecție (publică sau particulară) de cărți, de manuscrise, de publicații periodice etc. aranjate și clasate într-o anumită ordine. ♦ Instituție, local care adăpostește o astfel de colecție. 2. Nume dat unor colecții de tipărituri, identice ca aspect, care tratează teme dintr-un domeniu oarecare. [Pron. -bli-o-, pl. -ci. / < lat. bibliotheca, fr. bibliothèque, it. biblioteca, cf. gr. biblion – carte, theke – dulap].
Sursa: Dicționar de neologisme
bibliotecă, biblioteci s. f. 1. (intl.) pachet nou de cărți de joc. 2. cârciumă. 3. băutură.Sursa: Dicționar de argou al limbii române BIBLIOTÉCĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. Primele b. iau naștere în antic, în Mesopotamia, unde tăblițe de lut sînt păstrate în temple sau în palatul despoților; celebre sînt b. suveranului asirian Assurbanipal din Ninive, cele de la Alexandria, Pergam și Roma. În ev. med., manuscrisele sînt adăpostite în mănăstiri (Montecassino, St. Gallen), universități (Salamanca, Paris, Upssala), la curțile princiare și regale (Laurentiana-Florența, Vaticana-Roma). În perioada Renașterii și mai ales după apariția tiparului iau naștere primele b. publice (Bodleiana ș.a.). Printre marile b. ale lumii se numără astăzi: Biblioteca Congresului, din Washington, Biblioteca Națională a Marii Britanii, din Londra, Biblioteca Națională, din Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca Germană, din Leipzig, Biblioteca Academiei Române, din București ș.a. ♦ (INFORM.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul înlesnirii activității de programe. 2. Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților. 3. Colecție de cărți (tipărite de o anumită editură), prezentînd din punct de vedere grafic și tematic un caracter unitar.Sursa: Dicționar enciclopedic BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Instituție în care se adună și se păstrează cărți, periodice etc., pentru a fi utilizate de cititori. ♦ Colecție particulară de cărți și periodice. 2. Cameră, sală în care se păstrează (și se citesc) cărțile. ♦ Mobilă cu rafturi în care se păstrează cărțile. 3. (Urmat de determinări) Colecție de cărți (tipărite de o editură) identice ca aspect și ținând de aceeași specialitate. [Pr.: -bli-o-] – Fr. bibliothèque (lat. lit. bibliotheca).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *bibliotécă f., pl. ĭ (vgr. bibliothéke, d. biblion, carte, și théke, dulap. V. teacă). Colecțiune de cărțĭ și manuscripte. Locu unde-s așezate. Dulap de cărțĭ. Fig. E o bibliotecă vie, e un om erudit. – În vechime, era celebră biblioteca din Alexandria Egiptuluĭ, care cuprindea 700.000 de volume și a fost arsă de califu Omar. Astăzĭ, îs însemnate: la Paris, Biblioteca Națională, a Arsenalului, a Camereĭ Deputaților, Mazarină și a Sfintei Genoveva; în Germania, La lipsca, Drezda și München; în Anglia, a Muzeuluĭ Britanic (British Museum) și Bodleĭana din Oxford; în Spania, a Escorialuluĭ; în Italia, a Vaticanuluĭ, Ambroziana din Milano și Laurențiana din Florența.
Sursa: Dicționaru limbii românești
bibliotécă (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotécii; pl. bibliotéciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bibliotecă f. 1. colecțiune de cărți și manuscripte așezate într’o ordine oarecare; 2. dulapul, camera sau edificiul unde sunt depuse cărțile. Cea mai celebră bibliotecă din antichitate fu cea din Alexandria Egiptului, coprinzând până la 700.000 de volume. Cea mai mare din timpul nostru e Biblioteca națională din Paris, care conține 2 milioane volume și 150.000 manuscripte; după ea vine Biblioteca Muzeului britanic cu 1.500.000 de volume.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)