BÉRE1, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere1 (1). – Din germ. Bier (influențat de bere2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BÉRE2 s. f. Faptul de a bea. – V. bea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
bére s. f. – Băutură alcoolică slabă din hamei. Germ. Bier, modificat prin asociere spontană cu vb. bere (a bea), cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR). Trebuie să fi intrat în rom. cel puțin din sec. XVI; prima fabrică de bere care apare în documente este cea de la Iași, din 1560. În mr. din it. birra (Ruffini 103).Sursa: Dicționarul etimologic român BÉRE2 s. f. Faptul de a bea; (concr.) băutură.Sursa: Dicționarul limbii române moderne BÉRE1 s. f. 1. Băutură slab alcoolică obținută prin fermentarea cu o drojdie specială a mustului rezultat din fierberea cu apă a malțului și a hameiului. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere (1). – Germ. Bier (influențat de bere2).Sursa: Dicționarul limbii române moderne 1) bére f. Acțiunea de a bea. Vechĭ. Băutură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) bére f. (ngr. it. bira, d. germ. bier, supt infl. luĭ bere 1; fr. bìere). O băutură galbenă (maĭ închisă orĭ maĭ deschisă) străvezie amară și puțin îmbătătoare care se face din orz și hameĭ pus la fermentat (E băutura popoarelor germanice). V. bragă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
bére s. f., g.-d. art. bérii; (porții, sorturi) pl. beriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bere f. băutură fermentată din apă, orz și hemeiu. [Nemț. BIER, influențat de verbul indigen bere].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BÉRE1, (2) beri, s. f. 1. Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. Varietate sau porție de bere (1). 3. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere1 (1). – Din germ. Bier (influențat de bere2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) BÉRE2 s. f. Faptul de a bea. – V. bea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
bere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul bea