Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele berc:

BERC1, bercuri, s. n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. – Din magh. berek.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BERC2, BEÁRCĂ, berci, -ce, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli; la f.) Fără vârf, fără țugui, teșit. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


berc (beárcă), adj. – Cu coada scurtă sau fără coadă. Probabil din v. germ. brecha (› germ. Bruch „fragment”, fr. brèche, de unde sp. brecha), prin intermediul unui cuvînt sl. pe care nu îl cunoaștem; cf. sb., bg. birka „oaie cu lînă creață”, ceh. birka „oaie obișnuită”, pol. bierka „oaie fără coadă” (Cihac, II, 481), care ar putea foarte bine proveni din rom. (DAR). După Bogrea, Dacor., I, 257, din lat. *brevicus (‹ brevis). – Der. bercă, s. f. (oaie cu lînă creață și scurtă); bîrcă, s. f. (oaie cu lînă creață); bîrcaci, s. m. (cioban).
Sursa: Dicționarul etimologic român

berc (bercuri), s. n. – Hățis, desiș, pădurice. Var. bărc. Mag. bérek (Cihac, II, 481; Treml, BL, II, 41; Gáldi, Dict., 106), de unde și sb., cr. berak.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BERC2, BEÁRCĂ, berci, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli, la f.) Fără vârf; teșită.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BERC1, bercuri, s. n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. – Magh. berek.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) berc și bărc n., pl. urĭ (ung. berek). Trans. Vc. Zăvoi.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) berc și bearcă adj., pl. ercĭ, erce (d. vgerm. brecha, ngerm. bruch, frîntură, sfărămătură, de unde vine și pv. brec și berc, știrb, berco, oaie știrbă, berca, crestătură, cat. bercar, a micșora, it. breccia, fr. bréche, sp. pg. brecha, spărtură, frîntură. Evoluțiunea înțelesuluĭ e: „micșorat, scurtat, berc”.). Fără coadă: vulpe, găină bearcă. C. cĭumpav și cĭubelc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

berc1 adj. m., pl. berci; f. beárcă, pl. bérce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

berc2 (reg.) s. n., pl. bércuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

berc a. cu coada mai scurtă sau fără sfichiu (vorbind de vite și de păsări): găină bearcă. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BERC1, bercuri, s. n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. – Din magh. berek.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BERC2, BEÁRCĂ, berci, -ce, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli; la f.) Fără vârf, fără țugui, teșit. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BERC1, bercuri, s. n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. – Din magh. berek.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

BERC2, BEÁRCĂ, berci, -ce, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli; la f.) Fără vârf, fără țugui, teșit. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

berc (beárcă), adj. – Cu coada scurtă sau fără coadă. Probabil din v. germ. brecha (› germ. Bruch „fragment”, fr. brèche, de unde sp. brecha), prin intermediul unui cuvînt sl. pe care nu îl cunoaștem; cf. sb., bg. birka „oaie cu lînă creață”, ceh. birka „oaie obișnuită”, pol. bierka „oaie fără coadă” (Cihac, II, 481), care ar putea foarte bine proveni din rom. (DAR). După Bogrea, Dacor., I, 257, din lat. *brevicus (‹ brevis). – Der. bercă, s. f. (oaie cu lînă creață și scurtă); bîrcă, s. f. (oaie cu lînă creață); bîrcaci, s. m. (cioban).
Sursa: Dicționarul etimologic român

berc (bercuri), s. n. – Hățis, desiș, pădurice. Var. bărc. Mag. bérek (Cihac, II, 481; Treml, BL, II, 41; Gáldi, Dict., 106), de unde și sb., cr. berak.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BERC2, BEÁRCĂ, berci, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli, la f.) Fără vârf; teșită.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

BERC1, bercuri, s. n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. – Magh. berek.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) berc și bărc n., pl. urĭ (ung. berek). Trans. Vc. Zăvoi.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) berc și bearcă adj., pl. ercĭ, erce (d. vgerm. brecha, ngerm. bruch, frîntură, sfărămătură, de unde vine și pv. brec și berc, știrb, berco, oaie știrbă, berca, crestătură, cat. bercar, a micșora, it. breccia, fr. bréche, sp. pg. brecha, spărtură, frîntură. Evoluțiunea înțelesuluĭ e: „micșorat, scurtat, berc”.). Fără coadă: vulpe, găină bearcă. C. cĭumpav și cĭubelc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

berc1 adj. m., pl. berci; f. beárcă, pl. bérce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

berc2 (reg.) s. n., pl. bércuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

berc a. cu coada mai scurtă sau fără sfichiu (vorbind de vite și de păsări): găină bearcă. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BERC1, bercuri, s. n. (Reg.) Dumbravă, pădurice. – Din magh. berek.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BERC2, BEÁRCĂ, berci, -ce, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli; la f.) Fără vârf, fără țugui, teșit. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)