BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BENEDICȚIÚNE s.f. (Bis.) Grație, binecuvântare (solemnă). [< lat. benedictio, cf. fr. bénédiction].
Sursa: Dicționar de neologisme
BENEDICȚIÚNE s. f. grație, binecuvântare (solemnă). (< lat. benedictio, fr. bénédiction)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*benedicțiúne f. (lat. benedictio, -ónis. V. dicțiune). Binecuvîntare. – Și -ícție. V. maled-.Sursa: Dicționaru limbii românești benedicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. benedicțiúnii; pl. benedicțiúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită benedicțiune f. binecuvântare solemnă: benedicțiunea religioasă e obligatoare la căsătorie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.; livr.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)