Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele benedictin:

BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Călugăr (sau călugăriță) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 3. S. f. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



BENEDICTÍN, -Ă I. s. m. f. călugăr(iță) dintr-un ordin catolic, care a desfășurat o susținută activitate în domeniul construcțiilor. ♦ muncă de ~ = muncă intelectuală minuțioasă și de lungă durată. II. adj. 1. care aparține benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. bénédiction)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BENEDICTÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-un ordin călugăresc, întemeiat în sec. VI de Benedict de Nursia în mănăstirea de la Monte Cassino din Italia. // adj. Care aparține benedictinilor, referitor la benedictini. ♦ (Fig.) Laborios. [< fr. bénédictin].
Sursa: Dicționar de neologisme

BENEDICTÍN, -Ă (‹ fr.) s. m. și f., adj. 1. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în 529, la Montecassino (Italia) și căruia îi aparțin mai multe congregații: cistercieni, celestini etc. A numărat printre membrii săi erudiți ai ev. med., care au conservat pentru posteritate majoritatea operelor literare ale Greciei și Romei, munca lor stăruitoare devenind proverbială. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios. 3. Sf. Lichior fin, galben, cu gust dulce obținut prin macerarea în alcool etilic a unui amestec de plante aromate; preparat la început de benedictini (1).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m. și f. 1. Călugăr (sau călugăriță) dintr-un ordin călugăresc întemeiat în secolul al VI-lea. 2. (La f.) Băutură spirtoasă cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Fr. bénédictin.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

benedictín, -ă s. Călugăr orĭ călugăriță catolică din ordinu Sfîntuluĭ Benedict. Fig. Erudit: e un adevărat benedictin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

benedictín adj. m., s. m., pl. benedictíni; adj. f., s. f. benedictínă, pl. benedictíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, căruia îi aparțin mai multe congregații. 2. S. m. și f. Călugăr care face parte din acest ordin. 3. Adj. Care aparține benedictinilor (2), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 4. S. f. Lichior fin, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparat la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)