Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele belciug:

BELCIÚG, belciuge, s. n. 1. Verigă de metal de care se prinde un lacăt, un lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam.) A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Braț de râu care în perioadele de secetă rămâne ca un lac sinuos. – Din sl. bĕličugŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


belciúg (belciúge), s. n.1. Verigă. – 2. (Înv.) Inel. – Mr. bilciugă, megl. bilțug. Sl. belŭčugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 53; Türk, I, 263; Cihac); cf. bg. belčjug, v. sb. bĕlĭčugĭ, sb. biòčug, beòčug, „verigă de ușă”, rus. belčug. Totuși, cuvîntul nu este sl., ci tc., cf. Berneker 48. Cuvîntul mr. se explică prin contaminare cu tc. bilezik „brățară” › rom. belezic (Șeineanu, II, 46), care a circulat, de asemenea, deși puțin, cf. alb. beljezik, bg. belezik.
Sursa: Dicționarul etimologic român

BELCIÚG, belciuge, s. n. Verigă de metal, fixată solid de ceva, prin care se trece un lacăt, un lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam., cu aluzie la un joc cu belciugele) Doar nu m-ai câștigat la belciuge, se spune aceluia care îți pretinde să faci un efort prea mare. – Slav (v. sl. bĕličugŭ).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

belcĭúg n., pl. e (vsl. belĭcŭgŭ, bg. rus. belcúg, d. turc. bilezik, bileğik, brățare, belezic, dim. d. bilek, antebraț; bg. belezik, belekče, sîrb. belenzuk, belenğuk [V. Bern.1, 48]. V. belezic, cĭubelc, culbec). Verigă atîrnată de un șurub (de care se atîrnă apoĭ lacătu) saŭ de altceva (de ex., de nasu unuĭ porc). – Și -cĭúv, pl. urĭ (Da. 1, 217).
Sursa: Dicționaru limbii românești

belciúg, s.n. – Inel de metal, verigă. – Din sl. belŭčugu, cf. rus. belčug.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

belciúg s. n., pl. belciúge
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

belciug n. inel de fier sau de alt metal: belciug de aur la râtul porcului. [Slav. BĔLŬČŬGŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BELCIÚG, belciuge, s. n. 1. Verigă de metal care servește la fixarea unui lacăt, a unui lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam.) A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu. 2. Meandru al unui râu care în perioadele de secetă rămâne izolat de albia acestuia. – Din sl. bĕličugŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)