BÉCHIU subst. (Reg., în expr.) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, nici un cuvânt, nici o boabă. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a béchiu (reg., în expr.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
bechiu adv. nimic: n’am înțeles nici bechiu AL. [Ung. BÉTY, litera b].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BÉCHIU s. n. (Reg., în expr.) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, niciun cuvânt, nicio boabă. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)