BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac, holtei1. – Din tc. bekâr.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
bechér (bechéri), s. m. – Burlac, holtei. – Mr., megl. bichiar. Tc. bekar (Roesler 589; Șeineanu, II, 42; Lokotsch 284; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπεϰιάρης, alb. betsar, bg. bekjar. – Der. becherie, s. f. (burlăcie). Cf. bicher.Sursa: Dicționarul etimologic român BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac. – Tc. bekâr.Sursa: Dicționarul limbii române moderne bechér adj. m. și s. (turk. bekiar, celibatar, d. pers. bikiar, fără ocupațiune). Sud. Holteĭ, burlac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
bechér (înv.) s. m., pl. bechériSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită becher a. și m. 1. flăcău, neînsurat; 2. cal de poștă spetit. [Turc. BEKIAR, lit. fără ocupațiune (cf. burlac)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac, holtei1. – Din tc. bekâr.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
