BATA, com. în jud. Arad; 1.146 loc. (1991). Ruinele unei abații (sec. 13). Castel (sec. 19).Sursa: Dicționar enciclopedic BATA, oraș în Guineea Ecuatorială, centru ad-tiv al terit. Mbini (Rio Muni), port pe țărmul G. Guineei; 45 mii loc. (1980). Aeroport. Centru comercial. Ind. cimentului; prelucr. lemnului. Export de cacao, cafea, ulei de palmier.Sursa: Dicționar enciclopedic
BÁTĂ, bete, s. f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat. *bitta (= vitta „legătură”).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a -BÁTĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „adânc”, „profund”, „(referitor la) adâncul mărilor”. [< fr. -bathe].
Sursa: Dicționar de neologisme
-BÁTĂ elem. bati-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
bátă (béte), s. f. – 1. Cingătoare, cordon, brîu. 2. Betelie. – Megl. bętă „ciorap, șosetă”. Lat. vĭtta (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „brîu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoară, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al cărui suf. nu este clar (cf. totuși, bătălie, tocălie, țăcălie). Scriban îl relaționează cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabilă, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, și pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.Sursa: Dicționarul etimologic român BÁTĂ, bete, s. f. 1. (Reg.) Betelie. 2. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. – Lat. vitta.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
bátă f., pl. ete (din beată, d. lat. vĭtta, panglică; cat. sp. pg. beta). Betelĭe, bantă, bentiță. Pl. Cingătoare de rochie orĭ de pantalonĭ, o fășie foarte lungă, uneorĭ ornată cu fluturi și cu mărgele. A da pe bete afară, a alunga cu ocărĭ orĭ cu forța. V. brîŭ, curea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
bátă s. f., g.-d. art. bétei; pl. béteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bată f. 1. fășie mărginașă de pânză ori de postav; 2. pl. bete, cingătoare mai îngustă de cât brâul; a da pe bete afară, a alunga pe cineva apucându-l de brâu, a-l izgoni: apoi îl dete pe bete din ostrov ISP. [Lat. VITTA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BÁTĂ, bete, s. f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat. *bitta (= vitta „legătură”).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a bâtă, adj. (invar.) ignorant.Sursa: Dicționar de argou al limbii române BÂTĂ1, bâte, s. f. (Reg.) Bunică.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
BÂTĂ2, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag. ♦ Lovitură de bâtă; bătaie.Sursa: Dicționarul limbii române moderne bấtă s. f., g-d. art. bấtei; pl. bấteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bâtă f. băț lung și gros: 1. de mânat vitele; 2. ca armă la bătaie: măciucă. [Slav. BŬTŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) BẤȚA interj. v. bâț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BẤȚA interj. v. bâț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
bâta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul bât
bâtă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul bât
bată - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul bate
bată - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul bate