Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele batat:

BATÁT, batați, s. m. Plantă perenă din țările calde, cu tulpina lungă, târâtoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivată pentru tuberculele sale comestibile bogate în amidon, vitamine și zahăr, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



BATÁT s.m. (Bot.) Plantă perenă asemănătoare cartofului, foarte bogată în amidon, vitamine și zahăr, originară din America de Sud; patată. [< rus. batat, cf. sp., port., it. batata].
Sursa: Dicționar de neologisme

BATÁT s. m. plantă perenă asemănătoare cartofului, foarte bogată în amidon, vitamine și zahăr; patată. (< sp., port. batata, rus. batat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

BATÁT (‹ fr. {i}) s. n. Plantă perenă din familia convolvulaceelor, cu tulpini tîrîtoare, lungi pînă la 6-7 m, cultivată în țările tropicale pentru rădăcinile sale groase, comestibile (Ipomoea batatas); cartof dulce.
Sursa: Dicționar enciclopedic

batát (plantă) s. m., pl. batáți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BATÁT, -Ă, batați, -te, s. m. și f. 1. S. m. Plantă perenă din țările calde, cu tulpina lungă, târâtoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivată pentru tuberculele sale comestibile bogate în amidon, vitamine și zahăr, cartof dulce (Ipomoea batatas). 2. S. f. (P. restr.) Tuberculul acestei plante. – Din rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)