BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BANJÓ s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanță din piele, asemănătoare unei mici tobe, și cu un gât foarte lung, utilizat în jaz. (< amer., fr. banjo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
BANJÓ s.n. Instrument muzical cu coarde (asemănător chitarei), cu cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, și cu un gât foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].
Sursa: Dicționar de neologisme
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu coarde, cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele. – Fr. banjo.Sursa: Dicționarul limbii române moderne banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu cutia de rezonanță rotundă, acoperită cu o membrană. – Din fr. banjo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)