Am găsit 23 de definiții pentru cuvantul/cuvintele avă:

avá s. m. – (Înv.) Părinte; titlu onorific al membrilor clerului monastic. Ngr. ἀββᾶς (sec. XVII). Cuvînt cult, nu pare să fi avut circulație populară.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÁVĂ2, ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÁVĂ1 s. m. (Neobișnuit) Părinte, tată; (prin restricție) nume dat călugărilor bătrâni. – Slav (v. sl. avva < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁVĂ2, ave, s. f. Mreajă (de prins pește). – Tc. av.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ávă1 (unealtă) s. f., g.-d. art. ávei; pl. áve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ávă2 (părinte) (rar) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

avă f. plasă mare cu trei pânze cari se așează vertical și plutesc în apă (de pescuit crapul și plătica). [Turc. AV, vânătoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁVĂ2, ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁVĂ2, ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÁVĂ1 s. m. (Neobișnuit) Părinte, tată; (prin restricție) nume dat călugărilor bătrâni. – Slav (v. sl. avva < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁVĂ2, ave, s. f. Mreajă (de prins pește). – Tc. av.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ávă1 (unealtă) s. f., g.-d. art. ávei; pl. áve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ávă2 (părinte) (rar) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

avă f. plasă mare cu trei pânze cari se așează vertical și plutesc în apă (de pescuit crapul și plătica). [Turc. AV, vânătoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁVĂ2, ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)