AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
AUTOVEHÍCUL s.n. Vehicul cu tracțiune mecanică proprie. [Pron. a-u-, pl. -le. / cf. fr. autovéhicule].
Sursa: Dicționar de neologisme
AUTOVEHÍCUL s. n. vehicul cu tracțiune mecanică proprie. (< fr. autovéhicule)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – După fr. autovéhicule.Sursa: Dicționarul limbii române moderne autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehículeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 