AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AUTORITÁTE s.f. 1. Putere sau drept de comandă, de a porunci, de a fi ascultat. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; cârmuire; organ al puterii de stat. ♦ Reprezentant al puterii de stat. 3. Influență, ascendent, ascendență, prestigiu (prin merite sau calități personale); persoană care se bucură de această influență, de acest prestigiu. [Pron. a-u-. / cf. fr. autorité, it. autorità, lat. auctoritas].
Sursa: Dicționar de neologisme
AUTORITÁTE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziții, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influență, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucură de această influență, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorité, lat. auctoritas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AUTORITÁTE, (2, 4) autorități, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; cârmuire; instituție, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vază, considerație. 4. Persoană care se impune prin prestigiul sau cunoștințele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorité (lat. lit. au[c]toritas, -atis).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *autoritáte f. (fr. autorité, d. lat. auctóritas, -átis). Putere legitimă căreĭa trebuĭe să i te supui: autoritatea legilor, a părinților. Administrațiune publică, guvern: reprezentant al autoritățiĭ. Autoritățile civile și militare, funcționariĭ civilĭ și militarĭ. Fig. Putere morală, considerațiune: se bucură de mare autoritate. Opiniunea unuĭ scriitor serios: autoritatea lui Platone. Scriitoru serios însuși: Platone e o autoritate. A face autoritate, a-țĭ impune părerea într´o știință.
Sursa: Dicționaru limbii românești
autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită autoritate f. 1. puterea sau dreptul de a comanda: autoritatea părinților; 2. administrațiune publică, guvern: reprezentant al autorității; autoritățile civile și militare, magistrații, funcționarii și ofițerii superiori învestiți cu autoritate; 3. fig. influență morală, considerațiune: ei se bucură de o mare autoritate; 4. autor cu greutate, persoană de încredere: e o autoritate; 5. sentimentul unui autor: autoritatea lui Cicerone.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)