AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AUTOCEFÁL, -Ă adj. (Despre biserica ortodoxă) Care se conduce singur; independent, neatârnat. [< fr. autocéfale, cf. gr. autos – însuși, kephale – cap].
Sursa: Dicționar de neologisme
AUTOCEFÁL, -Ă adj. care se bucură de autocefalie. (< fr. autocéphale)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. (Despre forma de organizare a bisericii ortodoxe) Care se conduce singur. – După fr. autocéphale (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *autocéfal și -ál, -ă adj. (vgr. autokéfalos, d. autós, însușĭ, și kephalé, cap). Independent (față de străinătate): biserica românească e autocefală de la 1885.
Sursa: Dicționaru limbii românești
autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită autocefal a. 1. care nu depinde de autoritatea patriarhului: episcop autocefal; 2. care nu e supus altei biserici: Biserica română deveni autocefală în 1885.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)