AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AUTOAFIRMÁRE s.f. Faptul de a se autoafirma. [< autoafirma].
Sursa: Dicționar de neologisme
AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
autoafirmare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul autoafirma