AUTOACUZÁRE, autoacuzări, s. f. Faptul de a se autoacuza.[Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AUTOACUZÁRE s.f. Acțiunea de a se autoacuza. ♦ (Med.) Formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare. [< autoacuza, cf. fr. auto-accusation].
Sursa: Dicționar de neologisme
autoacuzáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzắriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de a se autoacuza. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
autoacuzare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul autoacuza