AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta un martor în vederea rezolvării unui proces. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AUDIÁ vb. I. tr. 1. A asculta depoziția unui martor, a supune unui interogatoriu. 2. A asculta un curs, o conferință, un șir de prelegeri etc. ♦ A asculta muzică (de obicei înregistrată pe discuri, pe bandă de magnetofon etc.). [Pron. a-u-di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < audiență, auditor, după lat. audire].
Sursa: Dicționar de neologisme
AUDIÁ vb. tr. 1. a asculta pe inculpat, pe martor sau oricare altă parte într-un proces. 2. a asculta un curs, o conferință. ◊ a asculta muzică (înregistrată). (< lat. audire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. A supune unui interogatoriu. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale. [Pr.: a-u-di-a] – Lat. lit. audire.Sursa: Dicționarul limbii române moderne audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)