ARZ, arzuri, s. n. Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a arz (árzuri), s. n. – Memoriu, plîngere, cerere. Tc. arz „prezentare” (Șeineanu, III, 7).Sursa: Dicționarul etimologic român
ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Plângere scrisă (împotriva domnitorului) prezentată sultanului sau marelui-vizir; p. ext. poruncă dată de sultan, prin care se impunea decapitarea sau schimbarea unui domnitor român. – Tc. arz „expunere”.Sursa: Dicționarul limbii române moderne 1) arz n., pl. urĭ (turc. ar. arz). Vechĭ. Jalbă, raport (din partea domnuluĭ saŭ boĭerilor către sultan).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) arz, ars, a árde, V. ard.
Sursa: Dicționaru limbii românești
arz (înv.) s. n., pl. árzuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
arz - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul arde
arz - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul arde