artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 259, îl derivă de la lat. *articus, de la articulus, și îl identifică cu cuvîntul hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73).Sursa: Dicționarul etimologic român 1) artíc n., pl. e (pol. artykul, d. lat. articulus). Sec. 17. Jalbă, reclamațiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) artíc n., pl. e (cp. cu turc. bg. artyk, rest, cupon). Ban. Olt. Trans. Artan, hartan, halcă. – Și hartíc și -íg: hartice nemestecate intraŭ în burdihanu lupuluĭ (N. Pl. Ceaur, 17).
Sursa: Dicționaru limbii românești