ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a árnícă (-ci), s. f. – Plantă (Arnica montana). Nume științific, răspîndit de farmaciști. Sec. XIX.Sursa: Dicționarul etimologic român
ARNÍCĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-portocalii și fructe negricioase (Arnica montana). – Lat. lit. arnica.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *árnică f., pl. ĭ (mlat. arnica, d. lat. ptármica, care vine d. vgr. ptarmiké, [plantă] care te face să strănuțĭ). O plantă din familia compuselor cu proprietățĭ stimulante, febrifuge, tonice și vulnerare (árnica montána). – Pop. podbeal de munte.
Sursa: Dicționaru limbii românești
árnică (plantă) s. f., g.-d. art. árnicii; pl. árniciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită arnică f. plantă tonică și stimulentă a cării tinctură e bună pentru vindecarea rănilor (Arnica montana).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÁRNICĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)