Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele armonica:

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ARMÓNICĂ s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibrația unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuță (de gură). (< germ. Harmonika, it. armonica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ARMÓNICĂ s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse acționat de butoane. ♦ Muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide de temperatură înaltă. 3. (Fiz.) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika].
Sursa: Dicționar de neologisme

armonică, armonici s. f. aparat radio
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat cu butoane. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circilă fluide la temperatură înaltă. – Germ. [Zieh]harmonika, [Mund]harmonika.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*armónică f., pl. ĭ și e (rus. garmónika, d. germ. harmonika). Un instrument compus din lame de sticlă acordate pe semitonurĭ saŭ din lamele de metal care vibrează și scot sunete cînd sufli cu gura (armonică de gură) saŭ cu' n foĭ saŭ burduf încrețit simetric. Armonică chimică, sunete produse de o flacără care arde într' un tub mobil.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. 2. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

armónică s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

armonică f. orgă portativă. [Nemț. HARMONIKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin inter­mediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Ar­monică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

armonica - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul armonic

armonică - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul armonic