Am găsit 46 de definiții pentru cuvantul/cuvintele arie:

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁRIE2 s. f. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÁRIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ◊ areal1. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÁRIE1 s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÁRIE2 s.f. Compoziție vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mișcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].
Sursa: Dicționar de neologisme

árie (árii), s. f. – Melodie, compoziție muzicală. It. aria (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român

árie (árii), s. f.1. Loc unde se treieră, arman. – 2. Suprafață. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Pușcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen științific se datorează contactului cu fr. aire. Der. aret, s. n. (regiune, zonă), cu var. ariet. Pronunțarea este gravă. În general suf. -et este tonic, dar există și cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un der. normal de la arie. Dicționarele l-au confundat uneori cu arét „ajutor”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ARIE (ARIUS) (c. 256-336), preot creștin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul arianismului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit unde se treieră cerealele. ♦ Bătătură (1). 2. Suprafață de teren netedă, pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de câte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Întindere. – Lat. lit. area (fr. aire).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Cântec, melodie. Arii populare.It. aria.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) árie f., pl. ariĭ saŭ ăriĭ (lat. área). Loc rătund [!] în mijlocu căruĭa e un par de care se leagă cîțĭva caĭ ca să treĭere grînele. Vechĭ. Clucer de arie, supraveghetoru hambarelor domnuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) árie f. (it. ária, fr. air. V. aer 1 și malarie). Cîntec, melodie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

árie, arii, s.f. – 1. Locul unde se treieră grâul (ALR 1971: 415): „Di pă cruce, pă stog, / Di pă stog, pă arie” (Bilțiu 1996: 380). 2. Partea de jos, interioară, la casele vechi, lipite cu pământ: „Aria căsii nu-i bătută, / Voia gazdei nu-i făcută; / Aria căsii bate-om, / Voia gazdei face-om” (Lenghel 1979: 44). – Lat. area „loc neted, loc pentru clădit; ogradă (curte), tindă; piață publică” (Nădejde).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arie f. 1. împrejmuire unde se treeră grânele; 2. orice suprafață netedă. [Lat. AREA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

arie f. Muz. șir de note cari compun un cântec (= it. aria).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Arie m. 1. faimos ereziarh din Alexandria, care tăgăduia divinitatea lui Isus, fu condamnat în 325 de conciliul din Nicea (280-336); 2. fig. eretic: Arie spurcată! (Arian).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Supra­față de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori nume­rice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁRIE2 s. f. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÁRIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ◊ areal1. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÁRIE1 s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÁRIE2 s.f. Compoziție vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mișcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].
Sursa: Dicționar de neologisme

árie (árii), s. f. – Melodie, compoziție muzicală. It. aria (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român

árie (árii), s. f.1. Loc unde se treieră, arman. – 2. Suprafață. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Pușcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen științific se datorează contactului cu fr. aire. Der. aret, s. n. (regiune, zonă), cu var. ariet. Pronunțarea este gravă. În general suf. -et este tonic, dar există și cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un der. normal de la arie. Dicționarele l-au confundat uneori cu arét „ajutor”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ARIE (ARIUS) (c. 256-336), preot creștin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul arianismului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit unde se treieră cerealele. ♦ Bătătură (1). 2. Suprafață de teren netedă, pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de câte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Întindere. – Lat. lit. area (fr. aire).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Cântec, melodie. Arii populare.It. aria.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) árie f., pl. ariĭ saŭ ăriĭ (lat. área). Loc rătund [!] în mijlocu căruĭa e un par de care se leagă cîțĭva caĭ ca să treĭere grînele. Vechĭ. Clucer de arie, supraveghetoru hambarelor domnuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) árie f. (it. ária, fr. air. V. aer 1 și malarie). Cîntec, melodie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

árie, arii, s.f. – 1. Locul unde se treieră grâul (ALR 1971: 415): „Di pă cruce, pă stog, / Di pă stog, pă arie” (Bilțiu 1996: 380). 2. Partea de jos, interioară, la casele vechi, lipite cu pământ: „Aria căsii nu-i bătută, / Voia gazdei nu-i făcută; / Aria căsii bate-om, / Voia gazdei face-om” (Lenghel 1979: 44). – Lat. area „loc neted, loc pentru clădit; ogradă (curte), tindă; piață publică” (Nădejde).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arie f. 1. împrejmuire unde se treeră grânele; 2. orice suprafață netedă. [Lat. AREA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

arie f. Muz. șir de note cari compun un cântec (= it. aria).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Arie m. 1. faimos ereziarh din Alexandria, care tăgăduia divinitatea lui Isus, fu condamnat în 325 de conciliul din Nicea (280-336); 2. fig. eretic: Arie spurcată! (Arian).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Supra­față de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori nume­rice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)