Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele arhitectură:

ARHITECTURÁ vb. tr. a construi cu rigoare (o operă literară sau artistică). (< fr. architecturer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme



ARHITECTÚRĂ, s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, caracterul, planul unei (sau unor) clădiri. ♦ Felul în care este construit sau alcătuit ceva. – Din fr. architecture, lat. architectura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ARHITECTÚRĂ s. f. 1. știința și arta de a proiecta și construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli. 2. stilul, caracterul distinctiv al unei construcții, al unei epoci. 3. (fig.) structură, alcătuire internă a ceva; constituție (I, 2). (< fr. architecture, lat. architectura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ARHITECTÚRĂ s.f. 1. Știința și arta de a proiecta și de a construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, determinate de caracterul și de destinația construcțiilor. 2. Stilul, caracterul distinctiv al unei construcții sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structură armonioasă (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcătuire internă; construcție; constituție. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture].
Sursa: Dicționar de neologisme

ARHITECTÚRĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Știința și arta de organizare și construire a spațiilor necesare vieții și activității umane. Avînd o dublă determinare, funcțională și artistică, evoluția a. depinde de tipurile de materiale folosite într-o anume epocă (lemn, piatră, cărămidă, beton), de destinația clădirii (locuințe, clădiri de cult, clădiri industriale, militare etc.) și de climatul spiritual în care apare. Elementele de bază ale a. – volumul, suprafața și planul – organizate după un anumit ritm, caracterizează stilurile arhitectonice. În funcție de concepția epocii, înclinată către funcțional sau către spiritual, a. accentuează fie structura construcțiilor (a. clasică grecească, Renașterea, a. sec. 20), fie forma generală și decorul, în scopul creării unui sentiment sau accentuării specificului național (a. egipteană, barocă, neoromânească). După destinația edificiilor, a. este împărțită în: a. civilă, a. religioasă, a. militară, a. industrială etc. A. peisagistică = știința și arta de a interveni asupra peisajului, în scopul obținerii unui spațiu cu valențe estetice. Latura cea mai importantă o constituie arta grădinilor. A. – sculptură = curent apărut după al doilea război mondial, ca reacție la cubismul interbelic, care urmărește integrarea a. în peisaj prin apropierea aspectului ei exterior de forma sculpturală, sau, chiar, prin crearea unor sculpturi locuibile. ♦ P. ext. Aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. 2. (INFORM.) Arhitectura calculatoarelor = asamblarea subsistemelor funcționale într-un calculator numeric, pentru a obține performanțele impuse în condiții de cost avantajoase.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ARHITECTÚRĂ s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, caracterul, planul arhitectural al unei clădiri (sau al unei epoci). – Fr. architecture (lat. lit. architectura).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*arhitectúră f., pl. ĭ (lat, architectura). Arta de a face planurĭ de edificiĭ (fixînd proporțiunile, distribuirea, decorarea și cheltuĭelile) și de a observa executarea lor. V. constructor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

arhitectúră s. f., g.-d. art. arhitectúrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arhitectură f. 1. arta de a construi și împodobi edificiile; 2. dispozițiunea sau caracterul distinctiv al unei clădiri, care exprimă geniul artistic al diferitelor popoare: bolțile romane, cupola bizantină, arcul stilului gotic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARHITECTÚRĂ s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, ca­racterul, planul unei (sau unor) clădiri. ♦ Felul în care este construit sau alcătuit ceva; p. ext. aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. – Din fr. architecture, lat. architectura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)