ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a arhimandrít (arhimandríți), s. m. – Călugăr ortodox cu slujbă înaltă pe lîngă un episcop; adesea este și stareț al unei mănăstiri. Ngr. ἀρχιμανδρίτης, de la μάνδρα „mănăstire” în parte prin intermediul sl. archimandritŭ (Murnu 7). – Der. arhimandrie, s. f. (titlu de arhimandrit), din ngr. ἀρχιμανδρεία.Sursa: Dicționarul etimologic român
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări. – Slav (v. sl. arhimandritŭ < gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne arhimandrít m. (ngr. arhimandritis, vgr. -tés, d. mándra, mînăstire, adică „loc îngrădit”, ca și germ. kloster, mînăstire, d. lat. claustrum, barieră, închisoare. V. mandră 1). Titlu dat egumenuluĭ uneĭ mînăstiri maĭ marĭ. La ortodocși, un rang supt arhiereŭ. V. preut.
Sursa: Dicționaru limbii românești
arhimandrít s. m., pl. arhimandríțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită arhimandrit m. egumen sau stareț (în mânăstirile mai însemnate): lasă arhimandritului toată grija schitului EM. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din fr. arhimandritŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)