ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ARGUȚÍE s. f. 1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație. 2. subtilitate exagerată în argumentare. (< fr. argutie, lat. argutia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ARGUȚÍE s.f. (Rar) Argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație; subtilitate în argumentare. [Gen. -iei. / < fr. argutie, it. arguzia < lat.t. argutia].
Sursa: Dicționar de neologisme
ARGUȚÍE, arguții, s. f. (Franțuzism) Argumentare bazată pe fapte nesemnificative sau false; subtilitate exagerată în argumentare. – Fr. argutie (lat. lit. argutia).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *argúție f. (lat. argútia). Subtilitate vană, argument subtil și fals. – Și -íe (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită arguție f. 1. raționament subtil: 2. pl. deșerte subtilități.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)