Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele argint:

ARGÍNT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



argínt s. n.1. Metal prețios de culoare albă strălucitoare. – 2. Argintărie, obiecte de argint. – 3 (S. m.) Monedă de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, răzint, istr. arzint. Lat. argentum (Pușcariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginți se folosește numai cu sensul 3. Numele de mercur apare încă în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s. m., care poate fi de formație internă (Pușcariu 117; REW 638, și DAR îl derivă din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintărie, s. f. (argint bătut; argintărie; tacîmuri de argint); argintăriță, s. f. (plantă chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteală, s. f. (argintare); arginti, vb.; argințică, s. f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ARGÍNT (lat. argentum) 1. S. n. Element chimic (Ag; nr. at. 47, m. at. 107,87, p. t. 960 ºC, p. f. 2.180 ºC, duritate 2,7). Metal prețios, alb, lucios, moale, maleabil și ductil, cu cea mai mare conductibilitate electrică și calorică dintre elemente. Se găsește în stare nativă și sub formă de combinații (sulfură, clorură) în special în galenele argentifere. Este inoxidabil. În combinații funcționează monovalent. Se utilizează pentru confecționarea de podoabe, obiecte uzuale, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor, în fotografie, la baterea monedelor etc. Cunoscut din antichitate. ♦ Nuntă de a. = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ (FARM.) A. coloidal = antiseptic obținut prin reducerea azotatului de argint cu sulfat de feros; pulbere granuloasă, neagră-verzuie, sau lamele cenușii cu 70 la sută argint coloidal; colargol. Argint viu = a) (pop.) mercur. b) (fam.) om iute, sprinten, plin de energie. 2. S. m. (La pl.) Bani.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ARGÍNT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. (Adesea fig.) Metal prețios, de culoare albă-cenușie strălucitoare. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ Compus: argint-viu = mercur. 2. (La pl.) Bani. – Lat. argentum.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

argínt n. (lat. argentum, it. argento, pv. argen, fr. argent, vsp. argento). Un metal prețios alb. Monetă [!] de argint: a plăti în argint. Pl. arginturĭ, lucrurĭ de argint, argintăriĭ. Pl. m. Banĭ de argint: Iuda îl vîndu pe Hristos pe treĭ-zecĭ de argințĭ. Ĭubitor de argint, ĭubitor de banĭ. Argint viŭ, mercur. Fig. Om vioĭ. – Argintu e foarte maleabil și dúctil și nu se alterează în aer. În ácide se alterează cu greŭ. Se aliază maĭ ales cu cupru (ca la monete) și cu mercuru. Se găsește maĭ tot-de-a-una amestecat cu sulf, clor, brom, ĭod ș. a. Se află mine de argint în Suedia, Norvegia, Rusia ș. a., dar cele maĭ bogate-s în Perú și Mexic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

argínt1 (ban) s. m., pl. argínți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

argint n. 1. metal prețios de coloare albă; 2. monedă din acest metal: a plăti în argint; 3. fig. avuție: iubitor de argint; 4. pl. arginturi, lucruri de argint; 5. arginți, bani (învechit): Iuda vându pe Isus pentru 30 de arginți. [Lat. ARGENTUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARGÍNT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

argínt s. n.1. Metal prețios de culoare albă strălucitoare. – 2. Argintărie, obiecte de argint. – 3 (S. m.) Monedă de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, răzint, istr. arzint. Lat. argentum (Pușcariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginți se folosește numai cu sensul 3. Numele de mercur apare încă în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s. m., care poate fi de formație internă (Pușcariu 117; REW 638, și DAR îl derivă din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintărie, s. f. (argint bătut; argintărie; tacîmuri de argint); argintăriță, s. f. (plantă chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteală, s. f. (argintare); arginti, vb.; argințică, s. f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ARGÍNT (lat. argentum) 1. S. n. Element chimic (Ag; nr. at. 47, m. at. 107,87, p. t. 960 ºC, p. f. 2.180 ºC, duritate 2,7). Metal prețios, alb, lucios, moale, maleabil și ductil, cu cea mai mare conductibilitate electrică și calorică dintre elemente. Se găsește în stare nativă și sub formă de combinații (sulfură, clorură) în special în galenele argentifere. Este inoxidabil. În combinații funcționează monovalent. Se utilizează pentru confecționarea de podoabe, obiecte uzuale, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor, în fotografie, la baterea monedelor etc. Cunoscut din antichitate. ♦ Nuntă de a. = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ (FARM.) A. coloidal = antiseptic obținut prin reducerea azotatului de argint cu sulfat de feros; pulbere granuloasă, neagră-verzuie, sau lamele cenușii cu 70 la sută argint coloidal; colargol. Argint viu = a) (pop.) mercur. b) (fam.) om iute, sprinten, plin de energie. 2. S. m. (La pl.) Bani.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ARGÍNT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. (Adesea fig.) Metal prețios, de culoare albă-cenușie strălucitoare. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ Compus: argint-viu = mercur. 2. (La pl.) Bani. – Lat. argentum.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

argínt n. (lat. argentum, it. argento, pv. argen, fr. argent, vsp. argento). Un metal prețios alb. Monetă [!] de argint: a plăti în argint. Pl. arginturĭ, lucrurĭ de argint, argintăriĭ. Pl. m. Banĭ de argint: Iuda îl vîndu pe Hristos pe treĭ-zecĭ de argințĭ. Ĭubitor de argint, ĭubitor de banĭ. Argint viŭ, mercur. Fig. Om vioĭ. – Argintu e foarte maleabil și dúctil și nu se alterează în aer. În ácide se alterează cu greŭ. Se aliază maĭ ales cu cupru (ca la monete) și cu mercuru. Se găsește maĭ tot-de-a-una amestecat cu sulf, clor, brom, ĭod ș. a. Se află mine de argint în Suedia, Norvegia, Rusia ș. a., dar cele maĭ bogate-s în Perú și Mexic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

argínt1 (ban) s. m., pl. argínți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

argint n. 1. metal prețios de coloare albă; 2. monedă din acest metal: a plăti în argint; 3. fig. avuție: iubitor de argint; 4. pl. arginturi, lucruri de argint; 5. arginți, bani (învechit): Iuda vându pe Isus pentru 30 de arginți. [Lat. ARGENTUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)