Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele arcan:

ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ARCÁN2, arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ARCÁN s. n. 1. (pl.) taină, secret, mister. ◊ loc tainic, misterios. 2. nume dat ciclurilor astrologice de proveniență egipteană. (< fr. arcane, lat. arcanum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

arcán (arcáne), s. n. – Laț pentru prinderea vitelor. Tc., tăt. arkan (Miklosich, Fremdw., 175; Berneker 30; Lokotsch 102); cf. pol., rut., rus. arkan. Der. arcan(ea), s. f. (dans tipic); arcăni, vb. (a prinde cu arcanul). Miklosich, Wander., 12, consideră că pol. arkan provine din rom. mai curînd decît din tăt., ceea ce pare îndoielnic.
Sursa: Dicționarul etimologic român

arcan, arcane, s. n. închisoare
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ARCÁN1, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde, a lua cu forța în armată; p. ext. a aduce, a lua cu forța. ♦ (Înv.) Funie lungă cu un laț la unul dintre capete, folosită odinioară ca armă de război și de vânat. – Tc. arkan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ARCÁN2, arcane, s. n. (Înv.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Fr. arcane.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) arcán n., pl. e (rut. rus. tăt. turc. arkan). Laț de prins caiĭ, în vechime întrebuințat și în bătălie. Prins cu arcanu, se zice ironic despre un ofițer saŭ funcționar de moda veche saŭ care face impresiunea că e pus cu de-a sila într' o funcțiune, pin [!] aluziune la modu de recrutare de odinioară. Un dans popular în Munt., numit și arcaná (Vrancea) și -neá (Trans. Bucov.), f., pl. ale, ele.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) arcán n., pl. e (lat. arcánum, d. arca, ladă). Pl. Secret, mister: a pătrunde în arcanele oculteĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!arcán (laț) (pop.) s. n., pl. arcáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arcan n. Mold. 1. odinioară, funie răsucită din păr de cal (întrebuințată ca armă de atac): de Litfeni un buzdugan, de Unguri un arcan AL.; 2. azi, funie lungă cu un ochiu de prins caii: crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul AL.; 3. V. arcana. [Turc. ARKAN, funie, laț: termen special Moldovei și de origină tătărească].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

arcan n. secret, mister: arcanele științei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Arcan n. vârf de munte din culmea Vulcanului, în județul Gorjiu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se exe­cută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARCAN2, arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ARCÁN2, arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ARCÁN s. n. 1. (pl.) taină, secret, mister. ◊ loc tainic, misterios. 2. nume dat ciclurilor astrologice de proveniență egipteană. (< fr. arcane, lat. arcanum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

arcán (arcáne), s. n. – Laț pentru prinderea vitelor. Tc., tăt. arkan (Miklosich, Fremdw., 175; Berneker 30; Lokotsch 102); cf. pol., rut., rus. arkan. Der. arcan(ea), s. f. (dans tipic); arcăni, vb. (a prinde cu arcanul). Miklosich, Wander., 12, consideră că pol. arkan provine din rom. mai curînd decît din tăt., ceea ce pare îndoielnic.
Sursa: Dicționarul etimologic român

arcan, arcane, s. n. închisoare
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ARCÁN1, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde, a lua cu forța în armată; p. ext. a aduce, a lua cu forța. ♦ (Înv.) Funie lungă cu un laț la unul dintre capete, folosită odinioară ca armă de război și de vânat. – Tc. arkan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ARCÁN2, arcane, s. n. (Înv.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Fr. arcane.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) arcán n., pl. e (rut. rus. tăt. turc. arkan). Laț de prins caiĭ, în vechime întrebuințat și în bătălie. Prins cu arcanu, se zice ironic despre un ofițer saŭ funcționar de moda veche saŭ care face impresiunea că e pus cu de-a sila într' o funcțiune, pin [!] aluziune la modu de recrutare de odinioară. Un dans popular în Munt., numit și arcaná (Vrancea) și -neá (Trans. Bucov.), f., pl. ale, ele.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) arcán n., pl. e (lat. arcánum, d. arca, ladă). Pl. Secret, mister: a pătrunde în arcanele oculteĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!arcán (laț) (pop.) s. n., pl. arcáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

arcan n. Mold. 1. odinioară, funie răsucită din păr de cal (întrebuințată ca armă de atac): de Litfeni un buzdugan, de Unguri un arcan AL.; 2. azi, funie lungă cu un ochiu de prins caii: crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul AL.; 3. V. arcana. [Turc. ARKAN, funie, laț: termen special Moldovei și de origină tătărească].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

arcan n. secret, mister: arcanele științei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Arcan n. vârf de munte din culmea Vulcanului, în județul Gorjiu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se exe­cută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ARCAN2, arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)