ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
arbíu (arbíe), s. n. – (înv.) Vergea de curățat arme de foc. Tc. harbi (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 823); cf. alb. harbi, bg., sb. arbija.Sursa: Dicționarul etimologic român ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu ajutorul căreia se încărca și se curăța altădată pușca. – Tc. harbi.Sursa: Dicționarul limbii române moderne arbíŭ n., pl. urĭ și e (turc. harbi, bg. sîrb. arbiĭa). Munt. Mold. Rar azĭ. Huludeț (piston) de curățat țeava și de bătut încărcătura în puștile de sistema veche saŭ în pușcoace. V. vargă, vergea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită arbiu n. 1. vărguța cu care se încarcă un pistol sau o pușcă; 2. bățul ce se pune în țeava pușcociului (un joc de copii): se împinge cu arbiul ISP. [Turc. HARBI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ARBÍU, arbíe, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
