APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
APROBÁRE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
APROBÁRE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].
Sursa: Dicționar de neologisme
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.Sursa: Dicționarul limbii române moderne aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
aprobare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul aproba
