Cautam colaborator matematica

Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele apostol:

APÓSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând fapte atribuite Apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

apóstol (-li), s. m.1. Nume dat fiecăruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzînd faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, în parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care aparține apostolilor); apostol(ic)ește, adv. (în chip apostolic; ca săracii; mergînd pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).
Sursa: Dicționarul etimologic român


APÓSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au răspândit învățătura lui. ♦ Misionar creștin la începutul erei creștine. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzând faptele apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități creștine. – Slav (v. sl. apostolŭ < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

apóstol m. (ngr. apóstolos, d. apó, departe, și stéllo, trimet; vsl. apostolŭ). Discipul al luĭ Hristos. Fig. Propagandist, propovăduitor. S. n., pl. e. Carte care vorbește despre faptele apostolilor și care face parte din Biblie. (V. praxiŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

apóstol2 (carte) s. n., pl. apóstole
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

apostol m. 1. nume dat celor 12 ucenici ai Mântuitorului; 2. întâiul predicator al creștinismului într’o țară păgână; 3. fig. cel ce propagă o doctrină. ║ n. carte conținând o parte din faptele apostolilor: a citi Apostolul. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doi­sprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

APÓSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând fapte atribuite Apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

apóstol (-li), s. m.1. Nume dat fiecăruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzînd faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, în parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care aparține apostolilor); apostol(ic)ește, adv. (în chip apostolic; ca săracii; mergînd pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).
Sursa: Dicționarul etimologic român

APÓSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au răspândit învățătura lui. ♦ Misionar creștin la începutul erei creștine. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzând faptele apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități creștine. – Slav (v. sl. apostolŭ < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

apóstol m. (ngr. apóstolos, d. apó, departe, și stéllo, trimet; vsl. apostolŭ). Discipul al luĭ Hristos. Fig. Propagandist, propovăduitor. S. n., pl. e. Carte care vorbește despre faptele apostolilor și care face parte din Biblie. (V. praxiŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

apóstol2 (carte) s. n., pl. apóstole
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

apostol m. 1. nume dat celor 12 ucenici ai Mântuitorului; 2. întâiul predicator al creștinismului într’o țară păgână; 3. fig. cel ce propagă o doctrină. ║ n. carte conținând o parte din faptele apostolilor: a citi Apostolul. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doi­sprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)