APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a APOLÓG s. n. scurtă povestire (în proză) cu intenții moralizatoare. (< fr. apologue, lat. apologus, gr. apologos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
APOLÓG s.n. (Rar) Povestire, istorioară în proză sau în versuri care cuprinde o învățătură morală, prezentată alegoric. V. fabulă. [Pl. -guri. / < fr. apologue, cf. it. apologo, lat. apologus, gr. apologos – povestire].
Sursa: Dicționar de neologisme
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică prezentată în formă alegorică. – Fr. apologue (lat. lit. apologus).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *apológ n., pl. oage saŭ urĭ (vgr. apólogos). Fabulă care cuprinde un adevăr moral.
Sursa: Dicționaru limbii românești
apológ s. n., pl. apológuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită apolog n. istorioară cu coprins moral și instructiv.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)