APODÓZĂ, apodoze, s. f. Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a APODÓZĂ s.f. (op. protază) Propoziție principală a unei perioade condiționale. [< fr. apodose, cf. lat. , gr. apodosis].
Sursa: Dicționar de neologisme
APODÓZĂ s. f. propoziție principală regentă a unei subordonate condiționate, așezată după aceasta. (< fr. apodose, gr. apodosis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*apodóză f., pl. e (vgr. apó-dosis. V. doză). Gram. Propozițiune principală pusă în urma uneĭ propozițiunĭ secundare condiționale numite apodoză, ca: dacă poțĭ (protază), fă (apodoză).
Sursa: Dicționaru limbii românești
apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodózeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită APODÓZĂ, apodoze, s. f. (Lingv.) Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)