Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele apăra:

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



apărá (ápăr, apărát), vb.1. A opri, a se împotrivi. 2. A ocroti, a păzi, a pune la adăpost. – 3. A feri, a ocoli, a eschiva. – Mr. apăr, istr. opăr. Lat. appărāre (Pușcariu 93; Candrea-Dens., 63; REW 534; DAR); cf. it. appararse, prov. apará, sp. aparar. Toate celelalte formațiuni romanice par neol. Evoluția semantică de la „a prepara”, sens propriu al cuvîntului lat., la „a opri” pare a fi anterioară rom., cf. sp. parar. De aici, trecerea la „a ocroti, a păzi” este firească, deoarece „a ocroti” ceva înseamnă „a opri” dușmanul; cf. sp. amparar și fr. défendre „a opri” și „a interzice”. Același sens în it. riparare „a opri”. calabr. apparari „a se pune la adăpost”. Der. apărare, s. f. (acțiunea de a apăra); apărat, s. n. (apărare); apărat, adj. (interzis); apărătoare, s. f. (evantai; dig de apărare; în general, orice obiect care protejează); apărătoare, s. f. (specie de mentă); apărător, s. m. (persoană care apără); apărătură, s. f. (obstacol,; tărie, forță); neapărat, adj. (fără protecție, descoperit); neapărat, adv. (inevitabil, obligatoriu; neîndoios, sigur).
Sursa: Dicționarul etimologic român

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc., respingând atacul armat al inamicului; a menține o poziție prin luptă. Eu merg să apăr cetatea (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se împotrivi unui atac; a se feri de... M-au lovit; m-am apărat cât am putut (SADOVEANU). 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. Eu ? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul (EMINESCU). 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse împotrivă; a pleda o cauză înaintea justiției. ♦ Refl. A se dezvinovăți. – Lat. apparare „a pregăti, a dispune”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

apărà v. 1. a păzi de un atac: a apăra patria, vieața; 2. a scuti, a feri de: a apăra de muște, de vânt; 3. a pleda în favorul cuiva: a apăra pe un acuzat; 4. a întâmpina, a înlătura: a ne apăra de o lovitură, de o învinuire. [Lat. APPARARE, a face preparative de apărare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

apară - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul apărea

apară - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul apărea