Am găsit 45 de definiții pentru cuvantul/cuvintele antonim, cu, top:

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ANTONÍM s.n. (Lingv.) Cuvânt cu sensul opus altui cuvânt corelativ. ♦ Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANTONÍM s. n. 1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt. 2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție. (< fr. antonyme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”.Fr. antonyme (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*antoním, -ă adj. (vgr. antónymos. V. an- și om-onim). Gram. Opus în înțeles: uricĭunea e antonimu frumusețiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!antoním (an-to-/ant-o-) s. n., pl. antoníme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

antonim a. și n. care are un sens contrar: binele e antonimul răului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ; a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu saptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica.Lat. cum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cu, prep.1. Funcție asociativă: s-au pornit cu toată oastea (Gr. Urechiă). – 2. Funcție atributivă: om cu dreptate (Creangă). – 3. Funcție reciprocă: s-a măritat cu un învățător (Rebreanu). – 4. Funcție instrumentală: aruncau cu pietre (Bălcescu). – 5. Funcție cantitativă: un bucătar cu zece galbeni pe lună (Alecsandri). – 6. În același timp, totodată (funcție temporară): de cu iarnă murit-au și craiul (Neculce). – 7. În timpul (funcție durativă): nu venea cu zilele pe-acasă (Ispirescu). – 8. Funcție modală: privea la ei cu drag (Eminescu) (cu acest uz, coincide cu formațiile romanice cu – mente). – 9. Din cauza (funcție cauzală): am răgușit cu surdul ista (Alecsandri). – 10. Deși, cu toate că (funcție concesivă, în combinație cu tot): eram trist, cu tot timpul frumos (Negruzzi). – 11. Ca la fel ca (funcție comparativă, în combinație cu mai multe adj.): potrivit cu năravul și apucăturile lui (Creangă). – Mr., megl., istr. cu. Lat. cŭm (Pușcariu 421; Candrea-Dens., 417; REW 2385; Moser 418; DAR); cf. it., sp. con, prov. com, co, port. com. Observațiile din DAR, în legătură cu folosirea art. cu această prep. nu par pertinente sau, cel puțin, nu sînt complete.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Cu, simbol chimic pentru cupru.
Sursa: Dicționar enciclopedic

cu prep. (lat. cum, it. sp. pg. con. V. co-). 1. Împreună, la un loc: vino cu mine, du-te cu el (V. ca 1). 2. Față de: fiĭ blînd cu săraciĭ! 3. Contra: a lupta cu dușmaniĭ. 4. Arată o relațiune: codru e frate cu Românu. 5. Arată o posesiune, o calitate: furcă cu treĭ dințĭ, cu dințĭ (saŭ cu dințiĭ) ascuțițĭ. 6. Arată un instrument, un mijloc: bou împunge cu coarnele, calu lovește cu copitele. 7. Arată simultaneitatea: s´a sculat cu noaptea'n cap, s´a culcat odată cu găinile. 8. Arată modu (formînd locuțiunĭ adverbiale): l-a ridicat cu greŭ, cu de-a sila, cu forța, cu puterea (violent), cu putere (cu multă forță fizică), scrie cu eleganță, cu frică. 9. Arată o opozițiune inútilă: cu toată vitejia, a căzut saŭ tót a căzut (acc. pe tot). Cu totu, în total, casa s´a vîndut cu totu; de tot, absolut: l-a uĭtat cu totu (maĭ bine de tot). Cu toate că, deși măcar că: cu toate că ploŭă, tot vom pleca. Cu toate acestea, totușĭ, tot: Ploŭă! Cu toate acestea am venit (= Ploŭă! Dar eŭ tot am venit). Cu timpu, încetu cu încetu, încet-încet: cu timpu, dispar toate cele omeneștĭ. Cu – cu tot, împreună cu: corabia s´a cufundat cu oamenĭ cu tot (acc. pe oamenĭ). Încetu cu încetu, încet-încet, cu răbdare. Pas cu pas, cîte un pas: a cuceri terenu pas cu pas. Ce e cu tine? Ce s´a întîmplat cu tine? Jos cu viclenia, jos viclenia!
Sursa: Dicționaru limbii românești

cu prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cu prep. 1. în societate cu: vino cu mine. 2. exprimă o relațiune: e văr cu dânsul; 3. o posesiune: furcă cu trei dinți; 4. mijlocire: l’a străpuns cu sabia; 5. simultaneitate: s’a sculat cu noaptea în cap; 6. un interval de timp: cu anii nu ne vedem, de cu noaptea; 7. un mod (formând locuțiuni adverbiale): cu anevoie, cu totul; 8. o opozițiune sau contrarietate: cu toate că, ca toate acestea. [Lat. CUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ: a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu săptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica.Lat. cum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TOP1, topuri, s. n. 1. Pachet de hârtie sau de carton (cuprinzând un anumit număr de coli). 2. (Pop.) Pachet de bumbac (cu un anumit număr de legături). 3. (Înv.) Val de postav. – Din tc. top.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TOP2, topuri, s. n. Clasament al preferințelor pentru spectacole, actori, bucăți muzicale, manifestări artistice etc., pe baza punctajului oferit de publicul spectator sau de specialiști, direct sau prin corespondență. – Din engl. top.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TOP1- v. topo-.
Sursa: Dicționar de neologisme

–TOP2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „loc”, „regiune”. [< fr. -top, cf. gr. topos].
Sursa: Dicționar de neologisme

TOP3 s.n. (Anglicism) 1. Vârf, parte superioară. ♦ Ceea ce se situează în partea superioară. 2. Clasament al preferințelor pentru unele spectacole, actori, bucăți muzicale etc. pe baza punctajului oferit de publicul spectator sau de specialiști. [< engl. top].
Sursa: Dicționar de neologisme

TOP4 s.n. Semnal scurt care previne un auditoriu să noteze o indicație într-un moment precis. ♦ (Telev.) Impuls de curent de scurtă durată, servind pentru sincronizare. [< engl., fr. top].
Sursa: Dicționar de neologisme

TOP2(O)-, -TÍP, -TIPÍE elem. „model, tip”, „caracter”, „imprimare”, „tipărire”, „tipografie”. (< fr. typ/o/-, -type, -typie, cf. gr. typos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TOP1 s. n. clasament al preferințelor pentru unele spectacole, actori, bucăți muzicale. (< engl. top)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TOP2 s. n. 1. semnal scurt care previne un auditoriu să noteze o indicație într-un moment precis. 2. (tv.) impuls de curent de scurtă durată, pentru sincronizare. (< engl., fr. top)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TOP3(O)-, -TÓP, -TOPÍE elem. „loc, regiune, așezare”. (< fr. top/o/-, -tope, -topie, cf. gr. topos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

top (-puri), s. n.1. Pachet de 480 de foi de hîrtie. – 2. Bucată, sul de pînză. – 3. O anumită cantitate din același articol comercial. – Mr. top(ă.) Tc. top „rol” (Roesler 604; Șeineanu, II, 363; Lokotsch 2089; Ronzevalle 117), cf. ngr. τόπί, alb., bg. top. Este dubletul lui top (megl. top), s. n. (tun), sec. XVIII, înv.Der. toptan, s. n. (vînzare cu grămada), din tc. toptan, mr. tuptane, cf. bg. toptan; toptangiu, s. m. (angrosist); toptangerie, s. f. (comerț cu toptanul); topciu, s. m. (înv., artilerist, tunar), din tc. topci (Șeineanu, III, 123), cf. ngr. τοπτζής, bg. topčija; tophane(a), s. f. (arsenal), din tc. tophane, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

top, topuri s. n. 1. clasament muzical. 2. piesă vestimentară scurtă, asemănătoare corsajului, care acoperă bustul. 3. (pub.) clasament (indiferent de domeniu).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

top n., pl. urĭ (turc. top, sul, vălătuc, pachet, tun; ngr. tópi. V. toptan. Cp. cu dop 1). Pachet de 4-5 sute de coale de hîrtie de scris: un top de hîrtie. Rar. Val, trîmbă (de postav). V. conț, testea, teanc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

top s. n., pl. tópuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

top n. douăzeci testele de hârtie (480 coale). [Turc. TOP, pachet].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TOP1, topuri, s. n. 1. Pachet de hârtie sau de carton (cuprinzând un anumit număr de coli). 2. (Pop.) Pachet de bumbac (cu un anumit număr de legături). 3. (înv.) Val de postav. – Din tc. top.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TOP2, topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚOP interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură, o mișcare bruscă sau (rar) care sugerează o cădere. 2. Exclamație care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenția neașteptată a cuiva. ♦ Cuvânt care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. [Var.: țup, țúpa interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țop, țopi, s.m. (reg.) 1. coadă de păr înnodată cu o panglică făcută de fetele de la țară. 2. floare artificială purtată la nunți.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

țop interj. – Exprimă ideea de salt sau de săritură neașteptată. – Var. țup(a), țopa. Creație expresivă: cf. hop, țuști și REW 8960b, sb., slov. cop, rut. cuppā (Candrea). – Der. țopăi (var. țupăi), vb. (a sări, a sălta; a dansa prost); țopăială, s. f. (săritură; dans); țoapă, s. f. (mitocan, dobitoc); țopîrlă (var. țopîrcă), s. f. (țăran, bădăran); țopîrlan, s. m. (mîrlan, mitocan), cf. ngr. τσοπάνης.
Sursa: Dicționarul etimologic român

țop (-pi), s. m.1. Panglică, fundă. – 2. Poreclă dată moților, care obișnuiesc să-și împletească părul. Germ. Zopf, prin intermediul săs. tsôp (Borcea 216). În ciuda afirmației acestui autor, nu are nimic în comun cu țopîrlan, cel puțin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturală, între țop și țoapă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

țop, țopi s. m. persoană cu apucături grosolane; om necivilizat / prost crescut.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ȚOP2, țopi, s. m. (Înv.) Zuluf, p. ext. coadă împletită. ♦ Panglică îngustă pe care și-o împletesc fetele la cosițe. – Sas tsop (germ. Zopf).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ȚOP1 interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură, o mișcare bruscă sau (rar) sugerează o cădere. 2. Exclamație care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenția neașteptată a cuiva. ♦ Exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. [Var.: țup, țúpa interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

țop/țop-țóp interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) țop m. (sas. tsop, d. germ. zopf, gîță, coadă de păr împletită. V. cĭuf 1). Munt. Pl. Zorzoane, panglicĭ. A avea țopĭ, a fi cu țopĭ, a fi maĭ breaz, maĭ grozav de cît [!] altu: se fudulește parc´ar avea țopĭ ! V. împopoțonez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) țop, interj. care arată o sosire subită pintr´o [!] săritură (ca și hop): țop și el la chilipir ! V. țup.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țop! int. indică o săritură repede sau o sosire neașteptată: țop cu norocul! [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

țop m. coadă de păr, înnodată cu o panglică, la fetele țărance: toate le avea, numai țopi îi lipsia PANN. [Sas. TSOP = nemț. ZOPF].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚOP interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură, o mișcare bruscă sau (rar) care sugerează o cădere. 2. Exclamație care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenția neașteptată a cuiva. ♦ Cuvânt care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. [Var.: țup, țúpa interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

antonim - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul antonim

antonim - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul antonim

cu - Invariabil - pentru cuvantul cu

top - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul top

top - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul top

țop - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul țop

țop - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul țop