Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele antinomie:

ANTINOMÍE, antinomii, s. f. Contradicție aparent insolubilă între două teze, două legi sau două principii (filozofice), care se exclud reciproc și care totuși pot fi demonstrate, fiecare în parte, la fel de concludent. – Din fr. antinomie, lat. antinomia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANTINOMÍE s.f. Contradicție categorică între două legi, două teze sau principii filozofice care se exclud reciproc și care, în caz că nu se ține seamă de realitatea obiectivă, pot fi în egală măsură demonstrate logic. V. paradox. {Gen. -iei. / < fr. antinomie, cf. it., lat., gr. antinomia < gr. anti – contra, nomos – lege].
Sursa: Dicționar de neologisme


ANTINOMÍE s. f. contradicție categorică între două legi, teze sau principii ce se exclud reciproc. (< fr. antinomie, lat. antinomia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANTINOMÍE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Contradicție aparent insolubilă între două teze care se exclud reciproc și care totuși pot fi demonstrate, fiecare în parte, la fel de concludent. În antichitate era adesea denumită aporie: I. Kant a formulat patru a. ale rațiunii pure: 1) lumea este finită și infinită; 2) fiecare substanță complexă constă din lucruri simple și nu există nimic simplu; 3) în lume există libertate și domină determinismul; 4) există o cauză a lumii (Dumnezeu) și nu există o cauză primă. V. paradox. 2. (REL.) Metodă teologică aplicată doctrinei despre Dumnezeu și, în general, dogmelor credinței, indicînd neconcordanța dintre definițiile formale și conținutul transcendent al credinței (misterul adevărului divin) care nu poate fi redus la noțiuni raționale.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANTINOMÍE, antinomii, s. f. Contradicție categorică între două teze care se exclud reciproc și care pot fi demonstrate la fel de concludent pe cale logică, atunci când nu se ține seamă de realitatea obiectivă. – Fr. antinomie (lat. lit. antinomia).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*antinomíe f. (vgr. antinomía, d. anti, contra, și nómos, lege). Contrazicere între legĭ saŭ principiĭ filosofice.
Sursa: Dicționaru limbii românești

antinomíe (contradicție) s. f., art. antinomía, g.-d. art. antinomíei; pl. antinomíi, art. antinomíile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

antinomie f. contrazicere între două legi sau două idei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANTINOMÍE, antinomii, s. f. Contradicție între două principii, poziții, concluzii sau legi aparent la fel de juste sau necesare. – Din fr. antinomie, lat. antinomia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)