ANTAGONÍSM, antagonisme, s. n. Formă a contradicției dintre grupuri și clase cu interese fundamentale opuse; p. gener. contradicție de neîmpăcat. – Din fr. antagonisme, rus. antagonizm.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ANTAGONÍSM s.n. 1. Contradicție antagonistă. 2. (Fiziol.) Acțiune a organelor cu funcție opusă. ♦ Antagonism microbian = tip de relații între microorganisme prin care una dintre specii împiedică dezvoltarea celeilalte. [Pl. -me. / cf. rus. antagonizm < gr. antagonisma].
Sursa: Dicționar de neologisme
ANTAGONÍSM s. n. 1. contradicție antagonistă; rivalitate. 2. (fiziol.) opoziție funcțională între două sisteme, organe sau substanțe. 3. simbioză avantajoasă numai unuia dintre simbionți. (< fr. antagonisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ANTAGONÍSM, antagonisme, s. n. Contradicție de neîmpăcat între părți, elemente, clase sociale sau forțe opuse care se află în luptă. – Fr. antagonisme (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne antagonísm s. n., pl. antagonísmeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită antagonism n. 1. rezistență între două forțe contrare; 2. fig. opozițiune de idei sau de sentimente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ANTAGONÍSM, antagonisme, s. n. Formă a contradicției dintre grupuri și clase cu interese fundamentale opuse; p. gener. contradicție de neîmpăcat. – Din fr. antagonisme, rus. antagonizm.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
