Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele analiză:

ANALIZÁ, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica compoziția unei substanțe. – Din fr. analyser.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ANALIZÁ vb. tr. 1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunându-l în elementele lui componente. ◊ a identifica compoziția unei substanțe. 2. a examina cu atenție în vederea unor concluzii documentate. ◊ a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.). (< fr. analyser)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANALIZÁ vb. I. tr. 1. A cerceta un lucru descompunându-l în părțile lui componente. 2. A examina cu atenție în vederea unor concluzii documentate. ♦ A examina un text sub aspect gramatical, stilistic, literar etc. [< fr. analyser].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANALIZÁ, analizez, vb. I. Tranz. A cerceta de aproape un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte; a identifica compoziția unei substanțe. – Fr. analyser.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

analizá (a ~) vb., ind. prez. 3 analizeáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

analizà v. a face analiză, a descompune un tot în părțile sale spre a-l studia.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANALIZÁ, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., exa­minând fiecare element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica compoziția unei substanțe. – Din fr. analyser.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÍZĂ, analize, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinarea amănunțită a unei probleme. ◊ Expr. În ultimă analiză = în concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compoziției unei substanțe prin descompunerea ei în elementele constitutive. 3. (în sintagma) Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor. – Din fr. analyse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÍZĂ s. f. 1. metodă științifică de cercetare a realității, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părțile lor constitutive. ◊ examinare amănunțită a unei probleme, opere literare, a unui text. ♦ în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere. 2. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor. 3. descompunere a unei substanțe, pentru a-i stabili compoziția chimică. 4. ~ corticală = funcție a cortexului prin care se desprind însușirile generale și cele specifice ale obiectelor și fenomenelor. (< fr. analyse, gr. analysis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANALÍZĂ s.f. 1. (op. sinteză) Metodă generală de cercetare a realității bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate etc. în părțile lor componente; examinare amănunțită a unei probleme. ◊ În ultimă analiză = în concluzie. 2. Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor. 3. (Chim.) Descompunere a unei substanțe în elementele ei constitutive. [< fr. analyse < lat., gr. analysis].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANALÍZĂ (‹ fr., lat. m.) s. f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relațiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părțile lor componente, în scopul cunoașterii; examinare amănunțită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză.A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecție, monolog interior etc.) a conștiinței, a trăirilor sufletești, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcțională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidențierea articulațiilor reciproce ale elementelor și pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conținut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor științifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziției chimice (calitative sau cantitative) a substanțelor cu ajutorul unor reacții chimice specifice sau pe baza proprietăților fizico-chimice specifice. A. conformațională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietățile fizice și chimice ale conformerilor, stabilind conformația privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidență o substanță chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operație prin care se determină acțiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor și fenomenelor economice, a factorilor de influență în scopul cunoașterii științifice a întregii activități economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operațiune economică, a conturilor corespondente și a părților acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleași sume; stabilirea corelației dintre pozițiile (posturile) de bilanț. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferențial și integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea și explicarea legăturilor și legităților în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obținute prin observare și prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele și aplicațiile lor (ex. derivatele, diferențialele, integralele etc.), precum și relațiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton și Leibniz prin introducerea calculului diferențial și integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor și evaluarea erorilor ce pot să apară în soluțiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spațiilor vectoriale, topologice și al funcțiilor definite pe aceste spații. Contribuții în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert și St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările și problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilități de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului și a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informației = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informația stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANALÍZĂ, analize, s. f. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe descompunerea lor în părțile componente; examinarea amănunțită a unei probleme; identificare, determinare a compoziției unei substanțe. – Fr. analyse (lat. lit. analysis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*analíză f., pl. e (vgr. análysis, d. analýo, desfac). Chim. Descompunerea unuĭ lucru în părțile care-l compuneaŭ: analiza apeĭ, a aeruluĭ. Analiză cantitativă, calitativă, după cum se cercetează cantitatea saŭ calitatea elementelor constitutive. Gram. Analiză logică, descompunerea uneĭ fraze în propozițiunĭ și a propozițiunilor în subĭect, predicat ș. a. Analiză gramaticală, cercetarea cuvintelor din punctu de vedere al speciiĭ, genuluĭ ș. a. Analiză literară, arătarea părților urîte saŭ frumoase ale uneĭ scrierĭ. Mat. Expunerea proprietăților figurilor traduse în ecŭațiunĭ algebrice. Log. Enumerarea, distingerea și compararea între ele a ideilor parțiale cuprinse într' una generală. Extras, rezumat, recensiune a uneĭ scrierĭ saŭ discurs. – La Negr. anális, n., pl. urĭ (după ngr.). V. sinteză.
Sursa: Dicționaru limbii românești

analíză s. f., g.-d. art. analízei; pl. analíze
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

analiză f. 1. descompunerea unui tot în părțile sale, a unui corp în elementele sale; analiză cantitativă, calitativă, după cum se constată numărul ori natura elementelor constitutive; analiză gramaticală, logică, descompunerea unei propozițiuni în părțile ei de cuvânt, a unei fraze în propozițiunile sale și a unei propozițiuni în termenii săi; analiză literară, arătarea frumuseților unei compozițiuni; analiză matematică, expunere a proprietăților figurilor traduse în ecuațiuni algebrice; 2. extras sau rezumat dintr´o carte, dintr´un discurs; 3. Filoz. metoada prin care cineva se urcă dela compus la simplu, dela efecte la cauze.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANALÍZĂ, analize, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinare amănunțită a unei pro­bleme. ◊ Expr. În ultimă analiză = în concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compoziției unei substanțe prin descompunerea ei în elementele constitutive. 3. (În sintagma) Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor. – Din fr. analyse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)