AMIÁNT s. n. v. amiantă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AMIÁNT s.n. Varietate de azbest întrebuințată ca material filtrant și ignifug. [Pron. -mi-ant, var. amiantă s.f. / < fr. amiante, cf. gr. amiantos – incoruptibil].
Sursa: Dicționar de neologisme
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
*amiánt n., pl. e și urĭ (vgr. amiantor, nespurcat, d. miatno, spure. V. miazmă). Silicat duplu de calce și de magnezie [!], varietate de azbest filamentos și incombustibil. – Ceĭ vechĭ credeaŭ că amiantu e un fel de [?] în care nu arde; îl scărmănaŭ, îl torceaŭ și-șĭ făceau fețe de masă și șervete care se aruncaŭ în foc cînd se murdăreaŭ, și ast-fel se albeaŭ maĭ mult de cît pin [!] spălare. În pînză de amiant se ardeaŭ morțiĭ iluștri, a căror cenușă nu trebuĭa să se amestece cu a ruguluĭ. Din amiant se fac astăzĭ fitilurĭ care ard în uleĭ fără să se consume și hîrtie prețioasă (fiind-că nu arde). S' a uzitat la făcut tunicĭ de pompierĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
amiant n. silicat dublu de calce și de magnezie, filamentos și incombustibil. Cei vechi înfășurau cadavrele, înainte de a le arde, într’un giulgiu de amiant spre a le păstra cenușa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AMIÁNT s. n. (Rar) Varietate de azbest, cu numeroase utilizări în tehnică. [Pr.: -mi-ant. – Var. amiántă s. f.] – Din fr. amiante.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)