AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AMALGAMÁ vb. tr. 1. a face un amalgam (1). ◊ a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri. 2. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene. (< fr. amalgamer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AMALGAMÁ vb. I. tr. 1. (Chim.) A face un aliaj de mercur. ♦ A extrage cu ajutorul mercurului aurul și argintul din minereuri. 2. (Fig.) A amesteca, a aduna la un loc elemente eterogene, disparate. [< fr. amalgamer].
Sursa: Dicționar de neologisme
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal. 2. Fig. A amesteca elemente disparate. – Fr. amalgamer.Sursa: Dicționarul limbii române moderne amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită amalgamà v. a amesteca și împreuna lucruri diferite.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
*amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.
Sursa: Dicționaru limbii românești