AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
AMÂNDÓI, -DÓUĂ num. col. Și unul și altul; ambii. Amândoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amândoi priveau în zare. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).Sursa: Dicționarul limbii române moderne amândói num. m. (~ copiii), f. amândóuă, g.-d. antepus amândúror, singur/postpus amândúroraSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită amândoi num. și unul și altul. [Lat. AMBO DUO].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AMÂNDÓI, -DÓUĂ num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 