ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [Var.: lăturá vb. I] – V. alături.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắturăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită alăturà v. 1. a pune alăturea, a anexa, a compara, a pune în paralel; 2. a se apropia: nu poți să te alături de el.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ALĂTURÁ, alătúr, vb. I. 1. T r a n z. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării. 2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. « de ») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane