ALOGÍSM s. n. Curent în filozofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALOGÍSM s. n. 1. judecată care contrazice logica. 2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști. (< germ. Alogismus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ALOGÍSM s.n. 1. Judecată care contrazice logica. 2. Negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, practicată de sceptici, mistici și fideiști. [Pl. -me. / cf. germ. Alogismus < gr. a – fără, logos – rațiune].
Sursa: Dicționar de neologisme
alogísm s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)