AIURÍRE s. f. v. aiurare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AIURÍRE s. f. v. aiurare.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AIURÍRE s. f. v. aiurare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AIURÍRE s. f. v. aiurare.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
Forme flexionare:
aiurire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul aiuri